Caz medical unic în ţară, la Iaşi. Un bărbat i-a donat un rinichi fiului său, iar acum, după zece ani, a avut şi el nevoie de un rinichi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

Medicii ieşeni spun că nu a mai fost un caz similar până acum, este o situaţie pe care au întâlnit-o doar în literatura de specialitate.

Un bărbat care în urmă cu zece ani a donat un rinichi fiului său pentru a-l ajuta în lupta sa cu insuficienţa renală a avut la rândul lui nevoie de ajutor. Bărbatul în vârstă de 66 de ani, din Roman, a fost salvat de un donator în moarte cerebrală. 

Transplantul a fost posibil în urma prelevării de organe care a avut loc la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, intervenţiile fiind realizate zilele trecute în Compartimentul de Transplant Renal de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” din Iaşi.

„Nu a mai fost un caz similar până acum, este o situaţie pe care am întâlnit-o doar în literatura de specialitate. Şi-a ajutat fiul să treacă peste un episod de insuficienţă renală, iar acum a ajuns şi el în pragul şedinţelor de dializă. Valorile creatininei erau destul de mari, astfel că urma să înceapă şedinţele de dializă chiar săptămâna viitoare. Pentru el este o şansă pe care a primit-o după ce el la rândul lui a dat o şansă copilului său, şi sperăm ca prin acest transplant să îi aducem la normal starea de sănătate”, a explicat conf.dr. Ionuţ Nistor. medic primar nefrolog şi purtător de cuvânt al unităţii medicale ieşene. 

Acesta nu a fost singurul transplant, cel de-al doilea rinichi ajungând la un bărbat de 58 de ani din Botoşani care făcea dializă din 2021.

Operaţiile de transplant au avut loc miercuri, 4 mai, iar acum ambii pacienţi se află sub supravegherea medicilor de la Spitalul „Parhon” din Iaşi. Medicii au mulţumit echipei ATI de la Spitalul de Neurochirurgie, care s-au ocupat de identificarea donatorilor. 

„Mulţumim familiei donatorului care, prin acest gest, a reuşit să dea această şansă pacienţilor şi să le schimbe complet viaţa. Aş vrea să mulţumim şi colegilor de la Spitalul de Neurochirurgie care au grijă de pacienţii aflaţi în moarte cerebrală şi care depun un efort susţinut în ultimele săptămâni pentru a identifica donatorii şi a facilita ca aceste intervenţii să se realizeze în cele mai bune condiţii medicale”, a completat medicul ieşean.

De la începutul anului şi până acum au fost făcute 24 de transplanturi de rinichi la Iaşi. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

Invadarea Ucrainei de către Putin, cel mai scump război din toate timpurile. Suma colosală pe care o cheltuie zilnic Rusia VIDEO

Politico: Germanii care au fost jucaţi pe degete de Putin şi ce cred ei în prezent

Mai multe pentru tine:
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesele aventuriere care au distrus Franța. Greșeala fatală comisă de trei femei de mare rang
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online