Caz medical SF la Iaşi. Un bărbat trăieşte cu un proiectil în creier după ce s-a împuşcat în bărbie din dragoste

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicii ieşeni se confruntă cu un caz medical fără precendent după ce au internat un bărbat care s-a împuşcat în bărbie, iar proiectul - la acest moment fără a se şti dacă e un glonţ sau o bilă, i-a rămas înfipt în creier.

Update 15.45: Poliţia Bacău a deschis un dosar penal pentru deţinere şi folosire de armă fără drept, respectiv pentru nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor. 

„În seara zilei de 30 ianuarie, un bărbat în vârstă de 48 de ani, din comuna Agăş, pe fondul unor discuţii în contradictoriu în familie, a tras un foc de armă cu o armă artizanală, deţinută ilegal. În urma acestui eveniment a rezultat rănirea persoanei în cauză”, a precizat Cătălina Creţu, purtător de cuvânt al IPJ Bacău. Potrivit poliţiştilor, bărbatul a folosit o armă de foc, care lansează proiectile la viteze mari.

Ştirea iniţială: Un băcăuan care a încercat să se sinucidă a fost internat în stare gravă la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi. Bărbatul în vârstă de 48 de ani a ajuns marţi seara în Unitatea de Primire Urgenţe de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi cu o plagă împuşcată submandibular.

„În urma investigaţiilor, pacientul a fost diagnosticat cu o plagă împuşcată transfixiantă submandibular, respectiv cu hemoragie intraventriculară. Bărbatul a fost transferat la Neurochirurgie pentru tratament specific”, a arătat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD. 

Potrivit unor informaţii, bărbatul a încercat să se sinucidă cu o armă artizanală după o ceartă cu soţia. Pacientul, un bărbat cunoscut cu depresie, s-ar fi împuşcat în grajd, sub mandibulă, proiectilul sfredelindu-i creierul şi oprindu-se în ţeastă. Bărbatul este internat conştient, însă refuză să comunice cu medicii. „Pacientul este în ATI, conştient, dar refuză să comunice cu echipa medicală. Momentan, se mai fac o serie de investigaţii în urma cărora se va decide dacă se intră în sala de operaţie”, a declarat Florin Grămadă, purtătorul de cuvânt al Spitalul de Neurochirurgie. 

Ştire în curs de actualizare:

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie