Biserici spoite cu bani europeni la Iaşi. Află pe ce se duc fondurile nerambursabile FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei ia 60 de milioane de lei pentru refacerea catedralei. Alte cinci lăcaşe de cult sunt finanţate. Bisericile şi mănăstirile au câştigat cele mai multe proiecte de dezvoltare a turismului în Moldova cu fonduri europene nerambursabile.

Ultimul contract de acest fel, semnat săptămâna trecută între Ministerul Dezvoltării şi Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, are o valoare record de peste 60 de milioane de lei, 47 de milioane fiind fonduri nerambursabile.

UPDATE Ministrul Udrea semnează la Iaşi un contract de 60 de milioane de lei pentru Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. Vezi în ce constă proiectul

Cu aceşti bani vor fi reabilitate în următorii trei ani Catedrala Mitropolitană, Catredrala veche, Palatul Mitropolitan, Biblioteca ecumenică „D. Stăniloae“, Cancelaria Mitropolitană, Căminul monahal „Sfântul Gheorghe“ şi Casa „Epivata“. „Iaşiul, capitala culturală a Moldovei, avea nevoie de o asemenea investiţie. Este o oportunitate de a creşte prestigiul locului şi de a valorifica economic resursele culturale şi istorice“, a declarat ministrul Elena Udrea.


Trei mănăstiri din Suceava

Oficialii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei susţin că au pregătit acest proiect timp de doi ani şi că Ansamblul Mitropolitan este unul din cele mai vizitate locuri de credincioşi.„Nu există un alt loc, cred că în toată ţara, care să fie vizitat în aceeaşi zi de un număr mai mare de persoane precum este incinta ansamblului mitropolitan. Credincioşi din ţară şi străinătate vin la Iaşi pentru Sfânta Cuvioasă Parascheva“, a spus ÎPS Mitropolit Teofan după semnarea contractului de finanţare.

Alai de preoţi străini la sfinţirea Mănăstirii Golia

În ultimii ani, prin Programul Operaţional Regional au mai fost alocate fonduri şi pentru refacerea altor lăcaşe de cult. Pe lista Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Est se mai numără două parohii din Iaşi.

Pomană pe bani publici pentru sfinţirea Mănăstirii Golia

Astfel, pentru reabilitarea Bisericii „Sf. Sava“ se vor cheltui 15,6 milioane de lei, fonduri nerambursabile, iar pentru Biserica Banu, din cadrul Parohiei „Duminica Tuturor Sfinţilor“ se vor repartiza 8,4 milioane de lei. Pentru promovarea turismului au depus proiecte şi Mănăstirile Moldoviţa, Dragomirna şi Suceviţa, toate din judeţul Suceava, condus de Gheorghe Flutur.

Daţi click pe imaginile de mai sus pentru a vedea mai multe fotografii cu icoanele făcătoare de minuni şi lăcaşurile de cult în care se află

Astfel, cele mai mari sume nerambursabile au fost solicitate de Mănăstirea Dragomirna, respectiv 20,6 milioane de lei, iar cele mai mici de către Mănăstirea Suceviţa, 5,1 milioane de lei. Fondurile nerambursabile pentru Mănăstirea Moldoviţa ajung la 5,6 milioane de lei.

Totodată, Mănăstirea Golia din Iaşi a fost refăcută cu 5,2 milioane de euro din fonduri comunitare accesate de Consiliul Judeţean.

FOTO Sfinţirea Mănăstirii Golia din Iaşi în imagini

Mai multe pentru tine:
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Preşedintele Nicuşor Dan i-a acordat gradul de general veteranului de război Iosif Rus, ajuns la 110 ani
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Coada pelerinilor la Altarul Catedralei. Vezi în timp real unde se termină rândul
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Daniel David, despre prioritățile din educație: „Deblocarea posturilor este esențială, iar bugetul trebuie să crească în fiecare an”
33 de ani fără Anda Călugăreanu. Saveta Bogdan: „Ioana a rămas a nimănui, după decesul mamei. Dan Tufaru o internase la o casă de copii”. Cum arată mormântul artistei?
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
La 70 de ani, schimbă iar scutece, după ce a devenit tată pentru a opta oară!