Bani europeni pentru reabilitarea termică în Iaşi. Vezi cum îi poţi accesa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reabilitare termică pe bucăţi

Şefii Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord-Est au anunţat că municipiul Iaşi ar putea beneficia de 70 de milioane de euro pentru reabilitarea energetică a locuinţelor.

"La nivelul comisiei de monitorizare a Programului Operaţional Regional s-a luat o decizie în ceea ce priveşte reabilitarea energetică a locuinţelor mai vechi de '90. Este o sumă foarte mare alocată pentru cei şapte poli de creştere din întreaga ţară, ar fi în jur de 300 de milioane de euro. Iaşiul va fi principalul beneficiar în regiune. Ar putea primi 16,8% din fonduri, ar fi cam 70 de milioane de euro. Din aceşti bani, 50% vor fi daţi de Comisia Europeană, 50% partea românească, 10%-15% fiind suportaţi de proprietari", a spus Constantin Apostol, şeful ADRNE.

FOTO Blocurile-curcubeu au împânzit tot Iaşiul

Acesta a explicat că până la sfârşitul anului, Ministerul Dezvoltării ar urma să pregătească documentaţiile necesare pentru accesarea fondurilor, iar în perioada 2013-2015 să fie folosite.

Haos urbanistic cu acte în regulă în Iaşi

Ministerul Dezvoltării a mai derulat şi un program guvernamental pentru reabilitarea termică în care proprietarii contibuiau cu 20% din valoarea lcurărilor de anvelopare. Iaşiul a primit fonduri insuficiente pe acest program. În 2011, suma nu a depăşit 185.000 de lei. "Banii pentru reabilitare termică în timpul ministrului Elena Udrea au fost alocaţi pe criterii politice", a spus primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita.

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din judeţ!

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”