Au apărut primele neajunsuri la Palatul Culturii din Iaşi. Se face apel la voluntari pentru perioada verii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Palatul Culturii din Iaşi a fost inaugurat după opt ani de lucrări

Proaspăt inaugurat, Palatul Culturii din Iaşi se confruntă cu o lipsă de personal. Este motivul pentru care conducerea simbolului din Capitala Moldovei apelează la voluntari pentru perioada mai-octombrie, care se anunţă cea mai aglomerată.

Deschis în urmă cu mai puţin de două săptămâni, Palatul Culturii are deja nevoie de ajutor pentru a putea funcţiona cum trebuie. Conducerea instituţiei face apel la voluntari care să-şi ofere serviciile.

Sunt căutate persoane cu vârsta peste 18 ani, cunoscătoare în special de limbă engleză, dar şi de o limbă de circulaţie internaţională. Tinerii ar urma să redirecţioneze turiştii către muzee, dar ar putea să facă chiar şi ghidaj.

Voluntariatul este pentru perioada mai-octombrie, iar la final tinerii vor primi o adeverinţă care le va atesta implicarea. S-a apelat la această metodă pentru că vara este sezonul în care sunt aşteptaţi mulţi turişti, iar Palatul Culturii nu are deocamdată suficient personal

‘’Avem nevoie de un număr cât mai mare de voluntari pentru că vara este perioada cea mai aglomerată, cu mulţi turişti veniţi chiar şi din străinătate. Ne-am bucura să se arate tineri interesaţi să facă voluntariat la noi’’, spune Gabriela Lazăr, consilier relaţii publice la Complexul Naţional Muzeal Moldova Iaşi. 

Persoanele interesate trebuie să trimit un CV şi o scrisoare de motivaţie la adresa de email coralia.costas@palatulculturii.ro. Persoanele selectate vor fi contactate şi invitate la un interviu pentru testarea abilităţilor de comunicare în limba engleză. 

Vă mai recomandăm:

Imagini spectaculoase din Palatul Culturii din Iaşi. Cum arată simbolul oraşului după opt ani de lucrări

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!