Angajaţii Primăriei Iaşi bagă drujba în arborii monument din oraş. În ce zone vor fi făcute toaletări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhivă

Oficialii Primăriei Iaşi au anunţat că începând cu 1 noiembrie vor fi toaletaţi mai mulţi arbori monumente ale naturii din municipiu.

Pe lista copacilor care vor fi toaletaţi intră stejari, plopi şi sălcii. Astfel, vor fi toaletaţi lejer 35 de stejari şi sever un al 36-lea de pe şoseaua Bucium. Totodată, vor mai fi toaletaţi şi cei 17 plopi din Parcul Plopii fără Soţ, doi stejari din zona Muzeului de Istorie Naturală şi un stejar aflat în apropiere de Stadionul „Emil Alexandrescu”. Acţiunea vizează şi toaletarea a două sălcii plângătoare şi tăierea altor două de la tabăra de copii din Bucium.

„Măsurile sunt avizate de Comisia de specialitate în vederea stabilirii măsurilor care se impun în vederea îmbunătăţirii stării de sănătate a arborilor monument. Pe lângă reprezentanţi ai Primăriei Municipiului Iaşi, din cadrul acesteia fac parte reprezentanţi ai Academiei Române, Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Aurorităţii Naţionale Fitosanitare, Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară «Ion Ionescu de la Brad», Direcţiei Silvice şi Servicii Publice SA“, se arată în anunţul Primăriei Iaşi.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro