Anchetă, după ce o femeie însărcinată a fost trimisă de la un spital la altul şi a pierdut sarcina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie cu sarcină de 22 de săptămâni care prezenta dureri de spate s-a prezentat la Maternitatea Cuza Vodă din Iaşi şi a fost trimisă la o altă unitate medicală, întrucât nu exista linie de gardă. Ajunsă la noua maternitate femeia a avortat. Familia ei acuză de medicii de neglijenţă, iar conducerea Maternităţii Cuza Vodă a demarat o anchetă.

Familia femeii îi acuză pe medicii de la Maternitatea Cuza Vodă de neglijenţă, după ce tânăra a fost trimisă pe jos la o altă maternitate din oraş, în condiţiile în care avea dureri foarte mari.

Pacienta, în vârstă de 31 de ani, s-a prezentat duminică la Maternitatea Cuza Vodă, acuzând dureri puternice la spate, însă medicul ei era în concediu, astfel că s-a prezentat în triaj pentru a fi consultată de un alt medic.

“M-au pus să aştept pe un scaun, am început să sângerez, am anunţat şi asistenta a zis că e normal. După jumate de oră, a coborât să-mi zică că nu se poate face nimic, mi-a zis ori să mai stau o oră, ori să vin la Elena Doamna pe picioarele mele. Am venit pe jos, eram în stare de şoc. Voi depunde toate plângerile necesare”, a declarat Ana-Maria Ionescu pentru Ştirile ProTv.

Mama tinerei spune, la rândul ei, că în triaj a fost consultată, fără a fi internată, şi că a fost trimisă la Maternitatea Elena Doamna din oraş, unde exista linie de gardă în ziua respectivă.

Femeia care se afla în a 22-a săptămână de sarcină s-a deplasat pe jos la maternitatea Elena Doamna, iar câteva ore mai târziu a avortat. 

„Pacienta a venit duminică dimineaţă cu o sarcină de 22 de săptămâni şi cu avort în evoluţie. După patru ore a avortat un făt de 350 de grame, care nu a supravieţuit. Fătul nu a prezentat semne de viaţă“, a afirmat medicul Răzvan Socolov, managerul Maternităţii Elena Doamna.

Conducerea Maternităţii Cuza Vodă a demarat o anchetă internă în acest caz, însă purtătorul de cuvânt al unităţii a spus că nu este vorba despre o culpă medicală.

”Cazul nu reprezenta o urgenţă, iar din acest motiv, femeia a fost trimisă la altă maternitate, pentru că la noi nu exista linie de gardă în ziua respectivă. Pacienta a fost evaluată, s-a făcut examenul ecografic, iar parametrii erau în limite normale. Toate documentele existente la noi în spital pot confirma acest lucru. Conducerea maternităţii s-a autosesizat, există o anchetă în desfăşurare, dar nu este o culpă medicală“, a declarat marţi Anca Bivoleanu, purtător de cuvânt al maternităţii Cuza Vodă din Iaşi.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model