Am visat c-am câştigat la Loto. M-a trezit viaţa.

Cea mai tare ştire a verii a venit la Iaşi la sfârşit de sezon. Un tânăr din oraş a câştigat 6,2 milioane de euro la Loto. De trei zile ne visăm cu toţii în locul fericitului. Ce străzi proaste, ce apă semicaldă de la CET, ce rate la bănci. Le-am înlocuit pe toate cu „dacă aş avea milioane de euro..."

Nici nu mai contează că mulţi dintre noi nu ştim măcar cum arată o bancnotă de 500 de euro. Important este visul. Recunosc, m-am încadrat cu brio la categoria loto-visătorilor care se văd plecaţi din ţară. Şi asta repede, fără păreri de rău.

Ce m-a trezit? Mă pregăteam să scriu de politicieni, mai exact despre boala lor de visători incurabili. Precum că spitalele sunt bine finanţate, că o familie poate trăi cu câteva sute de lei lunar sau că, în curând, vom avea autostrăzi prin toată ţara.

Tocmai când îmi luam avânt, m-a trezit realitatea. Un bărbat dintr-un sat ieşean, tată a trei copii, şi-a luat inima-n dinţi şi m-a sunat. Omul şi-a călcat pe orgoliul sărăciei şi, cu vocea sfâşiată, mi-a spus în telefon: „Sunt tatăl bebeluşului care a murit anul trecut. Fetiţa despre care aţi scris că nu i-a dat medicul de familie reţetă compensată. S-a prăpădit atunci de pneumonie".

Tragedia familiei Struţ nu s-a oprit după ce şi-a îngropat bebeluşul. De un an, oamenii sunt urmăriţi de un adevărat blestem. S-au îmbolnăvit cu toţii, pe rând, suferă de foame, tatăl şi-a ars o mână şi abia mai poate munci cu ziua.

Despre vise, nici vorbă. Tot ce mai îndrăznesc să spere părinţii este ca cei trei copii să facă şcoală. Au nevoie doar de rechizite şi de câteva hăinuţe. Iar asta n-ar trebui să fie un vis pentru niciunul dintre noi.

Pentru mulţi dintre noi viaţa năpăstuită ţine loc de vise, speranţe şi chiar de suflare