Actorii care se împart între teatru şi film

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Călin Chirilă (stânga) în „Amintiri din Epoca de Aur“

Artiştii ieşeni au lucrat foarte bine cu Adrian Porumboiu şi Cristian Mungiu. Ion Sapdaru, Teodor Corban, Călin Chirilă, Emil Coşeru şi Dionisie Vitcu sunt doar câţiva dintre actorii care au jucat în pelicule româneşti de succes.

Artiştii care s-au remarcat atât pe scenă, cât şi în faţa camerelor de luat vederi spun că tranziţia de la teatru la film nu este deloc uşoară, din cauza diferenţelor mari dintre cele două domenii.


„În film ţi se cere să fii foarte rafinat, discret, pentru ca scenele să fie naturale şi credibile. În schimb, în teatru se pune accent pe exagerare pentru a transmite o anume stare de spirit“, adaugă Teodor Corban, care a apărut în „A fost sau n-a fost“, „Amintiri din Epoca de Aur“ sau „California Dreamin’“.


Primul rol al lui Teodor Corban în film a fost în scurtmetrajul lui Corneliu Porumboiu „A trip to city“. „Am jucat apoi în scurt metrajul «Gherghina şi soarele», de Adrian Pocea. Chiar dacă nu a fost foarte cunoscut, filmul m-a ajutat, fiindcă Porumboiu, cu care deşi mai lucrasem, atunci m-a remarcat. Am aflat mai târziu că a scris rolul meu şi cel al lui Ion Sapdaru din «A fost sau n-a fost», pornind de la structura noastră. Am fost flatat“, povesteşte Teodor Corban.


Pelicula care i-a adus anul trecut pe actorii de la Naţionalul ieşean în centrul atenţiei a fost „Amintiri din epoca de aur“, a lui Cristian Mungiu. În rolurile principale ale primei părţi „Tovarăşi frumoasă e viaţa“ au apărut Ion Sapdaru, Teodor Corban şi Călin Chirilă, de la Teatrul Naţional Iaşi.


„Am primit un rol în «Amintiri» după ce Mungiu m-a văzut într-un spot publicitar. Reclama este un compromis, dar câteodată este bine să apari şi în astfel de materiale“
, spune Călin Chirilă, care a interpretat un activist comunist.


Pentru Emil Coşeru, care a filmat de curând la serialul „Regina“ platoul de filmări seamănă cu un cantonament în armată. „Te trezeşti de la prima oră şi filmezi până târziu. Ţi se interzice să faci sporturi precum schiatul, mersul cu rolele şi nu ai voie să consumi o serie de alimente care îţi schimbă vocea, pentru a nu perturba graficul filmărilor“, spune Emil Coşeru.

________________

Actorii din provincie ajung greu în Capitală
Actorii din provincie apar mai rar în filmele produse la Bucureşti, din cauza cheltuielilor mari pe care le implică deplasarea lor la filmări. „Am avut noroc că Porumboiu şi Mungiu sunt moldoveni, de-ai noştri, şi am primit roluri. Lumea filmului se învârte în jurul Bucureştiului. Regizorii din Capitală aleg foarte rar actori din această regiune a ţării“, explică Teodor Corban.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase