Accidentele rutiere care au cutremurat Iaşiul în ultimii ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de ieşeni şi-au pierdut viaţa pe şoselele din judeţ fără a avea nicio altă vină decât aceea că s-au aflat la locul nepotrivit, într-un moment pe măsură.

Unul dintre cele mai grave astfel de accidente s-a petrecut în aprilie, 2010, chiar pe o trecere de pietoni din cartierul Păcurari. Ioan Manole (23 de ani), fiu de preot, a accidentat-o mortal pe Ana Maria Cuzic (18 ani), care traversa regulamentar. Beizadeaua a primit doar un avertisment după tragicul accident. Irina Ţârlea, magistrat la Judecătoria Iaşi, a semnat sentinţa prin care şoferul a fost condamnat la trei ani cu suspendare.

Ucigaşul de pe zebră a fost pus în libertate

Judecătorul a precizat că Manole nu are antecedente penale, iar familia lui a contribuit, cu 15.000 de lei la cheltuielile legate de înmormântare. Cu toate că a accidentat-o mortal pe tânără pe trecere de pietoni, avea o alcoolemie de 1,6 grame la mie alcool în sânge, a fugit de la locul accidentului şi conducea şi cu permisul suspendat, instanţa precizează că pedeapsa aplicată ieşeanului constituie „un avertisment".

Într-un caz aproape identic, un magistrat de la Judecătoria Iaşi a dat o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru ucidere din culpă. Constantin Ioniţă (32 de ani) a fost condamnat definitiv în martie pentru că  a accidentat mortal un elev de 18 ani.

Sportiv ieşean mutilat pe trecerea de pietoni (FOTO)

Accidente identice în Copou

Fiul unui om de afaceri din Iaşi a accidentat mortal o octogenară pe o trecere de pietoni de la intrarea principală din Parcul Copou. Pe 11 iunie Emilian Prodan (23 de ani), băiatul patronului firmei de transport Prodan Impex, se afla la volanul unui Rover pe bulevardul Copou, când a izbit-o pe Saveta Gurăgata (85 de ani). Şoferul, care conducea prima maşină dintr-un alai de nuntă, în care se afla şi mireasa, nu a schiţat niciun gest că ar vrea să încetinească.

VIDEO ŞOCANT Accident grav pe zebra blestemată de lângă Parcul Copou din Iaşi. În maşina implicată în accident se afla o mireasă (FOTO-UPDATE)

Maşina a lovit-o în plin pe femeie, iar apoi aceasta a fost aruncată pe asfalt. Saveta Gurăgata a murit la spital, la câteva ore de la incident. În faţa anchetatorilor, şoferul a susţinut că nu a observat pietonul din cauza unui buchet de flori de pe capotă şi a soarelui. Tânărul este cercetat pentru ucidere din culpă, iar dosarul este în lucru la Biroul Rutier.

Doi soţi au murit într-un cumplit accident rutier în judeţul Iaşi

Tragedia s-a petrecut în luna septembrie a acestui an pe Drumul European 583 în localitatea Budăi. Bărbatul a decedat pe loc, iar soţia sa la spital. Cei doi soţi şi-au pierdut viaţa la scurt timp după ce au coborât dintr-un microbuz, fiind izbiţi de un autoturism Volkswagen.

Iaşi: Harta morţii pe şoselele Moldovei. Vezi aici unde au murit cei mai mulţi oameni din nord-estul ţării

Decesul prostituatei din portbagaj, considerat de procurori „moarte suspectă"

Tot în luna septembrie un alt eveniment rutier i-a şocat pe ieşeni. Ioan Giurgiuveanu (69 de ani) conducea un Opel Agila în apropierea localităţii Sârca. Acesta nu s-a asigurat în momentul în care a ieşit dintr-o parcare şi a fost lovit de o maşină aparţinând Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi. În momentul în care au vrut să mute maşina acestuia de pe şosea, poliţiştii au descoperit în portbagajul autoturismului trupul unei prostituate.

Daţi CLICK pe poze pentru imagini şi detalii despre accidentul din luna septembrie

Aceasta era în viaţă dar inconştientă. Medicii sosiţi la faţa locului au încercat să o resusciteze, dar aceasta a decedat. Şi şoferul a decedat la spital, câteva zile mai târziu.

„Tramvaiul morţii" a spulberat în martie şase maşini şi a curmat o viaţă

Cel mai dramatic accident al anului s-a petrecut în luna martie. Un tramvai la mâna a doua al Regiei Autonome de Transport Public a rămas fără frâne şi a spulberat şase maşini care aşteptau la semaforul din Fundaţie. În urma impactului, agentul şef Dănuţ Condurache din cadrul Penitenciarului Iaşi şi-a pierdut viaţa. Acesta se afla în timpul serviciului şi se deplasa împreună cu o asistentă medicală Mirela Drăguşanu după medicamente. Şi aceasta a fost grav rănită, necesitând intervenţii chirurgicale complexe la o clinică din Germania.

Daţi click pe poze pentru imagini de la locul groaznicului accident

Procurorii ieşeni cercetează în continuare cazul în care singurul învinuit este vatmanul „tramvaiului morţii", Dumitru Diaconu.

Mai multe pentru tine:
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Inițiativele fără succes ale Opoziției împotriva Guvernului. Analist: „Nu este în măsură să negocieze, să ofere alternativă”
Performanțele unuia dintre cei mai buni salvatori din lume. Cum se antrenează pompierul care coordonează cea mai buna echipa de alpiniști de intervenție din România
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Un stâlp sculptat cu un chip uman, vechi de 11.000 de ani, descoperit de arheologi
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”