Accident feroviar la Iaşi.Două persoane au murit UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşina a fost spulberată de tren. FOTO: Arhivă

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi a fost solicitat să intervină vineri, la ora 6.46, la un accident feroviar. În urma accidentului, două persoane şi-au pierdut viaţa.

Ora 10.12 La intervenţie au luat parte pompieri militari de la Târgu Frumos şi Hârlău. „La locul intervenţiei s-au deplasat pompierii militari din cadrul Secţiei de Pompieri Târgu Frumos  şi a Punctului de lucru Hârlău cu o autospecială pentru descarcerare şi un echipaj de prim ajutor“, a spus Silvia Spiridon, purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi.

Ora 8.45 Oamenii legii susţin că microbuzul a fost proiectat pe o distanţă de 300 de metri. "H. Cătălin, de 38 de ani, se afla la volanul unui autoturism VW transporter, proprietate personală, şi conducea pe direcţia Iaşi-Belceşti. La trecerea la nivel cu calea ferată, simplă, fără bariere şi semnale acustice şi luminoase, semnalizată cu indicatoare rutiere, nu s-a asigurat şi a fost surprins de trenul de transport persoane ruta Iaşi - Hârlău", se arată într-un comunicat al Poliţiei Iaşi. 

În tren erau 40 de persoane. "În urma impactului,  autoturismul a fost proiectat pe distanţă de 300 metri, rezultând decesul conducătorului auto şi al pasagerului din dreapta, respectiv P. Vasile, de 44 ani. Nu au rezultat alte victime omeneşti", mai susţin oamenii legii. Starea tehnică a trenului va fi verificată. Şoferul deţinea o firmă de termopane.

Accidentele sângeroase la trecerile de cale ferată din Iaşi

Ora 8.10 Circulaţia feroviară spre Hârlău este blocată din cauza accidentului produs vineri în jurul orei 6.45. Săptămâna trecută o garnitură a Regio Trans a fost impicată într-un alt accident feroviar soldat cu trei morţi. Vezi AICI mai multe detalii. 

Ora 8.00 "Cele două persoane din dubiţă au decedat. Pasagerul din dreapta de 44 de ani a fost încarcerat, iar şoferul de 38 de ani a fost proiectat  100 de metri în afara maşinii", a explicat Diana Cimpoeşu, coordonator SMURD Iaşi.

Maşină lovită de tren la ieşirea din Iaşi. Trei oameni au murit UPDATE/ VIDEO

Ora 7.55 O a doua persoană aflată în microbuz a decedat. Ambii bărbaţi erau din Podu Iloaiei. Nicio persoană din tren nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Ora 7.45 Accidentul s-a produs în apropiere de localitatea Belceşti. ISU a intervenit cu o maşină de descarcerare şi una de prim ajutor. "Va mai pleca o maşină. Este un mort sigur şi credem că între fiare maai este o victimă", au spus oficialii ISU. Din primele informaţii, un tren de pe ruta Iaşi-Hârlău a intrat într-un microbuz de transport marfă.

Ora 7.30 Un microbuz de marfă a intrat într-un tren. Din primele informaţii există un mort. Angajaţii ISU cred că o în microbuz mai este o persoană rănită. Se pare că şoferul microbuzului nu a respectat indicatorul de la trecerea cu cale ferată.

Martor în dosarul tragediei de la Scânteia: „Şoferul trecea pe roşu”

Vom reveni cu amănunte.

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din judeţ!

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort