Viață de taximetrist hunedorean: mașina distrusă și cursă fără niciun leu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru clienți nemulțumiți de faptul că taximteristul le-a cerut banii, undeva la jumătatea cursei, s-au răzbunat pe mașina acestuia de vreo 2.500 de lei. Clienții sunt, acum, audiați de polițiști fiind cercetați pentru distrugere

Patru tineri din municipiul Vulcan, cu vârstele cuprinse între 18 și 31de ani, au băgat în sperieți un taximetrist de 19 ani căruia i-au distrus mașina. Potrivit polițiștilor, cei patru au au comandat o cursă Petroşani – Vulcan, însă în momentul în care au ajuns pe DN66, în zona Centrului Cultural, au devenit recalcitranţi şi l-au ameninţat pe şofer, care a refuzat, în aceste condiţii, să continue cursa. Clienţii au devenit violenţi în momentul în care taximetristul  le-a solicitat cel puţin jumătate din contravaloarea cursei, pentru a-i transporta în cartierul Dallas, din Vulcan. “Taximetristul a fost ameninţat de cei patru, care au încercat să îl lovească, însă, întrucât nu au reuşit, doi dintre ei i-au avariat autoturismul, pagubele fiind evaluate la 2.500 lei”, declară Bogdan Nițu purtător de cuvânt în cadrul IPJ Hunedoara. După comiterea faptei, suspecţii s-au deplasat pe jos înspre municipiul Vulcan, fiind prinși, în zona Valea Ungurului şi conduşi la sediul Poliţiei Oraşului Aninoasa, pentru audieri.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Alin, în vârstă de 15 ani, a fost ucis cu sânge de alți doi adolescenți. Băiatul a fost îngropat într-o curte din Cenei, județul Timiș
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu