Telefoane în papuci şi cartele în scrisorile de dragoste pentru deţinuţii de la Bârcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Telefoanele mobile au fost ascunse în căptuşala papucilor

Zeci de vizitatori ai puşcăriaşilor au încercat, pe parcursul anului trecut, să le ofere acestora obiecte interzise în penitenciar. În timp ce telefoanele mobile au fost ascunse în căptuşala papucilor, cartele telefonice şi-au găsit locul în scrisori de dragoste, iar medicamentele printre feliile de pâine.

Reprezentanţii Penitenciarului Bârcea Mare au de-a face tot timpul cu încercări ale vizitatorilor de a oferi deţinuţilor obiecte interzise. Metodele prin care rudele şi cunoştinţele puşcăriaşilor vor să facă acest lucru sunt cât se poate de inedite.



,,Printre bunurile care se încearcă a fi introduse pe alte căi decât cele legale se numără telefoanele mobile, cartele telefonice, alcoolul şi medicamentele. Acestea sunt disimulate în cutii de conserve, plicuri, obiecte de încălţăminte, alimente, obiecte de igienă şi sticle de băuturi răcoritoare”, a declarat purtătorul de cuvânt al insituţiei, Gabriel Vesa.



Bunurile au fost descoperite însă de paznici, iar rudele puşcăriaşilor au pierdut dreptul să-i viziteze pe cei aflaţi după gratii. Obiectele interzise au fost depistate în urma controalelor făcute la intrarea în penitenciar, cât şi în cadrul sectorului de vizite. Dreptul de a vizita deţinuţii a fost pierdut pe perioade de două până la şase luni. ,,Anul trecut, 45 de persoane au pierdut dreptul la vizită, iar în anul 2010 s-a înregistrat un caz”, a adăugat Vesa. Vizitatorii au fost anunţaţi în scris de suspendarea dreptului la vizite.

 

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei