Salvarea mocăniţei, un vis tot mai real: traseul său a fost declarat monument istoric

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Naţională pentru Monumente Istorice a declarat monument linia ferată ce lega Hunedoara de Govâjdie. După mai multe memorii adresate Ministerului Culturii, hunedoreanul Dan Bera a obţinut prima victorie în lupta pentru salvarea mocăniţei.

Consecvenţa cu care hunedoreanul Dan Bera a luptat pentru a reda circuitului turistic al municipiului Hunedoara frumuseţea mocăniţei a avut un prim rezultat. Comisia Naţională pentru Monumente Istorice din cadrul Ministerului Culturii a declarat drept monument istoric linia de cale ferată îngustă care lega odată Gara Mică a Hunedoarei de furnalul de la Govajdie.
Acest statut este acordat pe durata unui an, timp în care iniţiatorii proiectului trebuie să găsească soluţii de punere în valoare a acestui monument.

În căutarea fondurilor

„Am câştigat o bătălie, dar până la a câştiga războiul mai este. Mă bucur că cele peste 800 de semnături strânse au sensibilizat Ministerul Culturii. Urmează să facem demersurile necesare pentru ca instituţiile abilitate să demareze un proiect de reabilitare a acetui traseu”, a declarat Bera. Acesta susţine că se pot obţine bani europeni cu care să demareze lucrările de reparaţii şi că totul se poate rezolva cu uşurinţă.

„E nevoie ca acest tronson de cale ferată să treacă în patrimoniul Consiliului Judeţean care are capacitatea de a iniţia un proiect. Am făcut nişte calcule estimative şi, cu 1.500.000 de euro, mocăniţa de la Hunedoara ar putea reînvia”, spune Bera.

Călin Cornea, reprezentantul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional (DJCPN), a bătut la pas alături de Dan Bera tot traseul mocăniţei.

„Susţinem acest proiect şi cred că el ar putea reprezenta o sursă importantă de profit pentru cei care locuiesc în acea zonă. Am fotografiat fiecare porţiune a acestui traseu şi pot să afirm că este o zonă mirifică.

Comisia zonală de la Timişoara a propus ca obiectivul să fie încadrat în categoria A, deoarece are elemente de unicitate la nivel naţional”, a declarat Cornea. Pe traseul mocăniţei de la Hunedoara a fost construit primul pod de cale ferată în curbă din România.

Cu circa 1.500.000 de euro, traseul mocăniţei de la Hunedoara ar putea fi refăcut.
Dan Bera, iniţiator proiect


Traseul mocăniţei de la Hunedoara are elemente unice în România.
Călin Cornea, reprezentant DJCPN Hunedoara

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort