Ramona Enache, judo-ul este meseria ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ramona Enache

Vicecampioană naţională en-titre şi antrenoare de judo, sportiva spune că armele ei secrete sunt tehnicile de „secerare”. La 32 de ani, Ramona Enache nu a părăsit încă activitatea competiţională, cucerind în acest an, prin trei ippon-uri, titlul de vicecampioană naţională la judoka senioare

Bărbatul este de cel puţin două ori mai voluminos decât femeia. Dintr-o dată, este ridicat şi zboară peste şoldul femeii-judoka. Controlat de sportivă, acesta aterizează protejat pe saltea. „Ippon!”. Tehnica de centură neagră a Ramonei Enache surmontează lejer diferenţa de gabarit. „Am ajuns la judo după o lungă perioadă în care am practicat gimnastica. A fost un atu al meu, pentru că atunci când am început judo, pe la 12 ani, aveam deja forţa şi mobilitatea gata formate”, a spus sportiva.

La 32 de ani, Ramona Enache nu a părăsit încă activitatea competiţională, cucerind în acest an, prin trei ippon-uri, titlul de vicecampioană naţională la judoka senioare. Fostă membră a lotului naţional până în anul 2005, sportiva s-a întors mereu pe tatami, judo-ul rămânând până astăzi „meseria” ei. „Mi-ar fi plăcut ca să lucrez în armată, jandarmerie sau poliţie. Îmi place şi cred că mi se potriveşte acest tip de muncă. Nu a fost însă să fie până acum şi cred că îmi voi câştiga pâinea şi pe viitor tot din judo”, a adăugat Ramona Enache.

„Dansul luptei“

Cine a privit vreodată o luptă între doi judoka trebuie să fii remarcat „dansul” pe care aceştia îl fac în căutarea momentului de dezechilibru al adversarului. Să prinzi acel moment presupune un instinct special,  pe care Ramona Enache îl are dintotdeauna. „Simt foarte bine când adversarul este în echilibru fragil şi folosesc aceasta în avantajul meu. Secerările sunt, de altfel, procedurile mele preferate în judo”, se confesează judoka. Există însă şi un zid de netrecut pentru judoka româncă. „Sportivele japoneze. Sunt ca nişte pisici de agile şi de rapide. Am luptat o dată cu o sportivă niponă şi a trebuit să mă închin: ce la noi este un sport, la ei este credinţă”, spune Ramona Enache.


Întrebări şi răspunsuri
Reţeta succesului în judo presupune şi o anumită duritate?
E un sport de combat, deci este nevoie şi de o anumită agresivitate în competiţie. În ceea ce mă priveşte, mi-ar fi plăcut să am mai multă.

Ce planuri aveţi în perspectivă?
Mai am trei ani de activitate competiţională în care voi lupta pentru un titlu european şi unul olimpic în 2012.

Este şi judo-ul de vină pentru că sunteţi încă „single“?
În parte da! (Zâmbeşte) Dar cred că mai degrabă nu mi-am găsit eu încă omul potrivit.

PROFIL
NĂSCUTĂ. 28 decembrie 1978
EDUCAŢIE. Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport
EXPERIENŢĂ. 19 ani de judo, centura neagră
FAMILIE. Necăsătorită

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”