Producţie bogată de mici şi bere la Ziua Recoltei, sărbătorită în centrul istoric al Devei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile devene nu au găsit să invite nici un agricultor hunedorean. Oferta toamnei din centrul Devei sunt  strugurii de Recaş şi gogoşarii de Oltenia vânduţi prin camuflajul de fum a zeci de grătare cu mici.

Iniţiativa Primăriei Deva de a organiza în premieră Ziua Recoltei în centrul istoric al Devei este aproape sabotată  de o absenţă notabilă. „Sărbătorita”, doamna  RECOLTĂ, a refuzat să se arate. Devenii care s-au aventurat în această dimineaţă prin zonă cu gândul  stenic de a face investiţii avantajoase pentru murături au fost dezamăgiţi. 

Maria Zegrean face fără să vrea comparaţia cu o zi a recoltei la care ea a participat în Italia. „Erau munţi de legume, de fructe, aranjate în forme geometrice atractive. Tone de marfă la preţuri de producător. Aici poţi veni numai dacă ai de gând să consumi mici sau bere”, spune deveanca.

Într-adevăr, Ziua Recoltei  din centrul Devei etalează în acest an o bogată producţie de mici, frigărui, pastramă, virşli, kurtos kalacs, tarabele destinate clienţilor „carnivori” depăşind net ca întindere pe cele ale producătorilor agricoli.  Daniela Ksarkati a venit tocmai de la Satu-Mare să vândă devenilor mici, grătare de porc, pastramă de oaie şi bere. „Vindem bine, mai ales pastramă”, spune femeia.

Nu sunt agricultori

Corina Oprişiu, city-manager al Devei, are şi o scuză pentru situaţie, deşi Primăria nu are nici o vină că Ziua Recoltei este atât de săracă în roadele pământului.

„Nu am găsit nici un agricultor hunedorean pe care să-l invităm aici. Toţi sunt ori în faliment, ori au o producţie deja vândută şi nu au mai avut cu ce să se prezinte”, spune Corina Oprişiu.  În piaţa ad-hoc, organizată temporar pe locaţia unde acum 100 de ani funcţiona piaţa alimentară a Devei, sunt prezenţi doar trei producători din Oltenia şi unul din Banat, cu ardei, gogoşari, cartofi,  ceapă, prune  şi struguri.  „Vindem foarte bine. Vadul este foarte bun”, spune Alina Duculescu, o bănăţeancă de Recaş. Piaţa temporară din faţa Primăriei Deva îşi va închide porţile duminică.

Preţuri la Ziua Recoltei
Am reţinut câteva preţuri de la Ziua Recoltei pentru cei interesaţi. Asfel  se vinde cu ardeiul şi gogoşarul se vinde cu  4 lei kilogramul, strugurii cu 3,5 lei/kg, căpşuni, 10 lei/kg, cartofii , 2 lei/kg , brânză proaspătă,  18 lei/kg,  brânză veche, 20 de lei/kg,  micul 2,5 lei/bucata, pastram de oaie 7 lei suta de grame,  paharul  de must  3 lei (300 ml), kurtos kalacs 10 lei/bucata, virşli de Sălaş, 3 lei perechea. Cei interesaţi pot servi şi mâncare tradiţională românească. Unul din standuri oferă sarmale, mămăliguţă, fasole cu ciolan la preţuri începând de la 12 lei porţia.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Alin, în vârstă de 15 ani, a fost ucis cu sânge de alți doi adolescenți. Băiatul a fost îngropat într-o curte din Cenei, județul Timiș
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”