PROCES: Aqualand-ul din municipiul Deva este ameninţat cu naufragiul în Justiţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elena Pop cere în instanţă oprirea investiţiei, pentru că îi afectează legumele. Patru familii din Deva reclamă că instalaţiile centrului de distracţii poluează sonor, din cauză că nu s-au respectat  prevederile proiectului.

Pornirea pentru probe a grupului de cogenerare (instalaţie care produce simultan agent termic şi energie electrică) instalat la  Aqualand a generat un val de procese iniţiate de patru proprietari de case din vecinătatea viitorului centru acvatic de agrement.

Oamenii reclamă că investiţia, în valoare de aproximativ un milion de euro, le strică odihna şi, prin „efectul de lentilă”, le arde culturile şi copacii din grădină. „Când agregatul merge, nu se mai poate dormi în casă. E ca şi cum compresorul unui frigider imens ar merge la mine în locuinţă.  În plus, reflexia razelor solare din geamurile imense ale clădirii îmi arde toate plantele din grădină”, a spus Elena Pop, unul din proprietari. Sorin Lucaciu, vecinul Elenei Pop, acuză şi el zgomotul iritant produs de grupul de cogenerare.


„Suntem poluaţi fonic pentru că  nu a fost respectat proiectul. S-a construit fără avizul privind sănătatea populaţiei, de prevenirea incendiilor. Am deschis trei acţiuni în instanţă împotriva Primăriei Deva şi Agenţiei de Protecţia Mediului şi solicităm luarea unor măsuri care să elimine efectele nefaste provocate de această investiţie”, a spus Sorin Lucaciu. Locatarii cer ridicarea autorizaţiei de mediu pentru Aqualand şi aducerea investiţiei în parametrii prevăzuţi în proiectul tehnic.

Inaugurare incertă

Potrivit Corinei Oprişiu, city manager al Devei, în luna noiembrie, Aqualandul se va afla în probe finale, planificându-se inaugurarea  obiectivului pentru data de 1 Decembrie. „Asta dacă instanţele nu hotărăsc altceva, date fiind procesele care sunt pe rol”, a precizat Oprişiu. Potrivit directorului Agenţiei de Protecţia Mediului Hunedoara, Georgeta Barabaş, şansele celor patru familii de a câştiga în instanţă sunt minime, atâta timp cât ele nu permit amplasarea pe proprietatea lor a unor aparate de măsură a nivelului poluării fonice.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry