Polițistul Sucilă, poreclit " amantul familiei Stoica", s-a sucit și neagă acuzațiile de corupție sexuală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Sucilă

Aflat în arest preventiv pentru corupție sexuală, polițistul Adrian Sucilă a declarat în fațajudecătorilor că nu a avut niciun fel de relații sexuală cu cei doi copii ai viceprimarului din Vulcan Angela Stoica. Mai mult,acesta a susținut că se află în greva foamei în semn de protest.

În sala de judecată Sucilă a negat toate acuzaţiile scandaloase ce i s-au adus susținând că că este victima unei răzbunări. Acesta a recunoscut, în faţa instanţei, că era un prieten apropiat al familiei viceprimarului de la Vulcan de aproximativ 9 ani, însă a spus că nu a întreţinut relaţii sexuale nici cu fiica de 19 ani a Angelei Stoica şi nici cu băiatul acesteia, în vârstă de 16 ani. Tot în faţa instanţei, poliţistul a făcut referire şi la probele pe care anchetatorii spun că le au la dosar împotriva sa, afirmând că le va contesta. Sucilă le-a mai mărturisit magistraţilor că „de şapte zile, nu a mai mâncat nimic, doar a băut apă şi cafea”. După ce l-au ascultat, magistraţii s-au pronunţat în legătură cu cererea sa și au diospus continuarea măsurii de arest preventiv.
Poliţistul Adrian Sucilă, în vârstă de 36 de ani, acuzat de act sexual cu un minor, corupţie sexuală, la care se mai adaugă şi furtul unei sume de bani, a fost reţinut şi, ulterior, arestat preventiv, la mijlocul săptămânii trecute. Conform anchetatorilor, Adrian Sucilă l-ar fi abuzat sexual pe băiatul de 16 ani al Angelei Stoica, viceprimarul reales la Vulcan, iar la scenele obscene ar fi asistat, şi chiar filmat, fiica acesteia, Mihaela Gabriela. Există voci care susţin că, fata viceprimarului ar fi avut, la rândul ei, o relaţie intimă cu agentul de poliţie, dar şi mama ei, Angela Stoica, ar fi căzut în „mrejele” acestuia.
Angela Stoica a infirmat toate aceste acuzaţii, declarând că atât fiica sa, cât şi băiatul ei, nu sunt implicaţi în nicio activitate de acest fel, iar despre poliţistul Adrian Sucilă a spus că le era celor doi copii ai săi „ca un tată” şi că participa la educaţia lor, plimbându-i prin oraş şi pe la mănăstiri. Viceprimarul a susţinut că toate acuzaţiile sunt „nefondate” şi că dosarul este unul cu tentă politică. Nici băiatul Angelei Stoica, se pare că, nu a recunoscut abuzul sexual, conform surselor judiciare, în momentul în care a fost audiat în acest caz. Până să fie arestat, Adrian Sucilă era agent la Biroul de Ordine Publică în cadrul Poliţiei din Vulcan.

Mai multe pentru tine:
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile