Hunedoara: UPDATE A murit aşteptând în zadar sosirea Ambulanţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hunedoara: UPDATE A murit aşteptând în zadar sosirea Ambulanţei

Poliţiştii au finalizat primele cercetări în cazul hunedorencei ucise la Densuş.

Citeşte şi:

Hunedoara: Ucisă de ascuţişul unei coase

Criminaliştii au stabilit că astăzi, în jurul orei 15.00, femeia în vârstă de 45 de ani se afla la coasă împreună cu concubinul său, un bărbat de 54 de ani, din Desuş şi cu alţi doi membri ai familiei.

A decedat înainte de sosirea Ambulanţei
"Victima a fost lovită de concubin cu o coasă în zona abdomenului, după care a fost transportată cu o căruţă în sat, unde a fost solicitat ajutorul medicilor Serviciului de Ambulanţă. Însă până la sosirea medicilor, femeia a decedat. Cauza exactă a morţii urmează a fi stabilită în urma necropsiei care va fi efectuată asupra cadavrului", informează subinspectorul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara.
Până în prezent, procurorul de caz nu a stabilit dacă fapta a fost comisă cu intenţie sau accidental, mai adaugă reprezentantul IPJ Hunedoara. 

Mai multe pentru tine:
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne