Hunedoara: Laptele şi cornul se întorc la elevi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hunedoara: Laptele şi cornul se întorc la elevi

În  primele zile de şcoală, unii elevi au primit doar corn, fără lapte, în timp ce alţii au fost nevoiţi să vină de acasă cu pacheţel.

Cu toate că licitaţia pentru micul dejun zilnic al şcolarilor din judeţul Hunedoara a demarat încă din luna august, firmele câştigătoare nu au început distribuţia produselor alimentare la data de 15 septembrie, aşa cum ar fi trebuit. Etapa finală a licitaţiei, cea electronică, a avut loc la începutul lunii septembrie. Au participat patru firme pentru lapte şi nouă pentru corn.

,,În ceea ce priveşte laptele, toate cele patru  firme au fost declarate câştigătoare şi le-au fost distribuite diferite zone din judeţ. Referitor la  corn, cinci firme au fost câştigătoare, însă două dintre ele au oferit acelaşi preţ. Din acest motiv a fost nevoie de o nouă licitaţie, cu ofertă de preţ în plic închis, care a avut loc chiar în prima zi de şcoală”, a declarat Letiţia Moroşanu din cadrul Consiliului Judeţean Hunedoara, coordonatorul programului Laptele şi Cornul.

Gustarea din pauză

Doar o parte din elevii hunedoreni au primit cornuri în primele zile de şcoală, însă nu şi lapte. Copiii de la Şcoala nr. 3 din Petroşani nu au primit nimic, întrucât în această zonă s-au înregistrat cele două firme care au oferit acelaşi preţ. ,,Am contactat din nou firmele câştigătoare, atât pentru lapte, cât şi pentru corn, şi, începând de astăzi, toţi elevii vor primi produsele alimentare”, a adăugat Letiţia Moroşanu.

Cât despre mere, încă nu se ştie cu certitudine dacă fructele vor ajunge în şcoli luna viitoare. Autorităţile locale aşteptă precizări de la nivel central.


Concurenţă între firmele participante
La licitaţia pentru laptele elevilor hunedoreni au participat, încă din prima fază, patru firme. Toate au fost declarate câştigătoare. În ceea ce priveşte cornul, doar cinci din cele nouă firme prezente la licitaţie vor distribui şcolarilor gustarea de zi cu zi. Licitaţia pentru lapte a pornit de la 0,66 lei/200ml, preţ fără TVA, iar cea pentru corn de la 0,33 lei/80 gr, preţ fără TVA.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului