FURT: Două tinere şi-au ascuns în poşetă mai multe produse cosmetice şi dulciuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Infracţiunea a avut loc ieri, într-un magazin din municipiul Brad. Cele două fete de 20 de ani au vrut să părăsească localul fără a achita contravaloarea cumpărăturilor.

Au avut însă ghinion, pentru că au fost văzute de un agent de pază, care a anunţat Poliţia. „Din primele verificări s-a stabilit că cele două suspecte au sustras de la raft şi au ascuns în poşeta uneia dintre ele mai multe produse cosmetice şi dulciuri”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara, subinspector Bogdan Niţu.

Prejudiciul a fost recuperat, iar în cauză se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?