Dosarul „corupţie la muzeu” ajunge astăzi pe rolul instanţei Judecătoriei Deva

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cătălin Rişcuţa s-a declarat contrariat de acuzaţiile care i-au fost aduse.

Doi foşti funcţionari în cadrul Direcţiei de Cultură Hunedoara sunt trimişi în judecată sub acuzaţia că ar fi contribuit la furtul şi scoaterea ilegală din ţară a mii de obiecte de patrimoniu. Valoarea prejudiciului estimat de procurori se apropie de 80.000 de euro.

Cătălin Rişcuţa, cercetător ştiinţific în cadrul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva şi Cristina Rişcuţa, consilier în cadrul Direcţiei de Cultură Hunedoara au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni de corupţie.

Cei doi vor fi înfăţişaţi astăzi instanţei Judecătoriei Deva.

Funcţionarii Direcţiei de Cultură Hunedoara se consideră nevinovaţi în faţa acuzaţiilor procurorilor. Dacă la va fi dovedită vinovăţia ei riscă închisoarea şi plata unor despăgubiri de aproximativ 80.000 de euro, către statul român, pentru cele aproximativ 16.000 de bunuri culturale, susceptibile a fi de patrimoniu, care ar fi ajuns ilegal în străinătate.

Pregătesc un alt dosar

Cercetarea penală într-un al doilea dosar în care funcţionari din cadrul Direcţiei de Cultură Hunedoara sunt acuzaţi de fapte de corupţie este aproape de final. Potrivit unor surse judiciare, mai mulţi angajaţi ai instituţiei vor fi trimişi în judecată pentru că au contribuit la exportul ilegal al unor locomotive cu aburi, achiziţionate de la firme din judeţ şi recondiţionate de către omul de afaceri austriac Georg Hocevar. Piesele sunt susceptibile de a face parte din patrimoniul cultural naţional. 

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!