Dorina Lazăr, hunedoreanca care a fost simultan actriţă, şofer, regizor şi sunetist
0Actriţa a jucat 30 de roluri în filme şi peste 50 în teatru. Artista cunoaşte bucătăria în care se preparau filmele din perioada comunistă.
Actriţa Dorina Lazăr este la vârsta decernării premiilor pentru întreaga activitate. Hunedoreanca a adunat într-o viaţă o colecţie de roluri memorabile, aproape 80 în teatru şi cinematografie. A primit de mai multe ori titlul de cea mai bună actriţă din România, în film şi teatru, înainte, dar şi după 1989, şi a fost onorată să aducă acasă trofeul Leul de Bronz primit la Festivalul Internaţional de Film de la Arrezo, Italia.
Artista Dorina Lazăr este însă înainte de toate produsul unei experienţe ce trezeşte întodeauna interesul simplilor privitori la spectacol vieţii. Tânără artistă pe vremea maturităţii marilor figuri ale cinematografiei româneşti, actriţa Dorina Lazăr îşi aminteşte ce a însemnat jocul alături de Cotescu, Jean Constantin, Dinică sau Tapalagă. Nu uită niciun moment filmările ei de început la pelicula „Mastodontul”, când prestaţia lui Toma Caragiu i s-a părut suprinzător de lipsită de vlagă.
„ La o scenă din film, Caragiu trebuia să ia cuvântul în faţa unei mulţimi. A făcut-o cumva cu glas vlăguit, nu striga, nu avea nerv şi parcă era preocupat numai să-şi spună cât mai clar cuvintele. Eu eram partenera lui Jean Constantin în film, dădeam replicile în torent, eram cu gura când pe stânga, când pe dreapta în faţa camerei. Abia la final m-am prins ce a făcut maestrul Caragiu”, rememorează Dorina Lazăr.
Finalul se numea post-sincron, etapă în care se înregistrau vocile actorilor în sincron cu imaginile. „Suprapunerea vocii lui Caragiu a fost perfectă. Maestrului i-a fost uşor să facă cu glas de tunet sincronizarea pentru că a avut grijă ca pe peliculă să i se vadă clar mişcările gurii. Eu am strigat degeaba la filmare. La post-sincron nu-mi vedeam nicicum gura. A fost un calvar”, îşi aminteşte Dorina Lazăr.
Omul orchestră, varianta feminină
În 1981, hunedoreanca a avut rolul principal în producţia „Angela merge mai departe”, în care juca o „şoferiţă” de taxi. Tehnica filmărilor forţau în acea vreme actorul român să evolueze pe muchie de cuţit. În cinematografia mondială filmările la volan se făceau pe o platformă mobilă pe care erau suiţi actorii, maşina, regizorul, sunetistul şi operatorul. La noi totul era pe bune. Mai puţin partenerul de filmare.
„Eu am filmat rolul Angelei ca un fel de reality show. Aveam o cameră de filmare pe aripa stânga faţă a Daciei şi una pe bord. Un magnetofon era la picioare. Făceam cam aşa: porneam magnetofonul, spuneam motor, după care porneam maşina şi începeam să conduc spunându-mi replicile. Când era gata spuneam stop şi opream magnetofonul şi maşina. Ce e caraghios este că de multe ori partenerul meu de filmare era plecat şi filmam dând replici singură la volan ”, îşi aminteşte actriţa.
Întrebări şi răspunsuri
De ce înainte de 1989 nu existau roluri principale de puşcăriaşi sau prostituate?
Cenzura comunistă nu permitea să faci erou dintr-un personaj negativ. Şi, să nu uităm, că în acea Românie, oficial, nu existau prostituate.
Cum percepeţi erotismul din filmele de atunci şi cel din producţiile actuale?
De multe ori, este diferenţa dintre artă şi obscen. Îmi aduc aminte ce vâlvă a făcut nudul Adrianei Bogdan în filmul „Răscoala” prin 1965. La noile standarde, scena a devenit mai inofensivă decât o reclamă la cremă de corp.
Cu ce nume semnaţi hârtiile ca director la Teatrul Odeon?
Teodora Lazăr. Dorina e „prenumele” meu de scenă.
Ce-i place
„Uite, de exemplu, momentul acesta. Sunt undeva în creierul munţilor, cu familia fiicei mele şi gătesc găluşte cu prune. Ce poate fi mai frumos? ”, mărturiseşte Dorina Lazăr.
Ce nu-i place
Dacă cineva vrea să-i intre în graţii cu linguşeli ar trebui să renunţe. Dorina Lazăr are alergie la gudurelile semenilor.
Profil
NĂSCUTĂ. 07.11.1940, Hunedoara
EDUCAŢIE. Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti,
Experienţă. Peste 50 de ani de carieră artistică
Familie. Văduvă, un copil