Ciorba săracului a devenit aliment de lux

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Piperarea” preţurilor la cartofi, ceapă şi morcovi goleşte portofelul gospodinelor. Dacă anul trecut puteai face o ciorbă de cartofi cu numai 10 lei, acum suma îţi ajunge doar în cazul în care găteşti doar pentru o persoană.

Citeşte şi:

Mâncăm mai puţin şi mai simplu, dar plătim mai mult. Vezi cât costă o vizită la supermarketurile din Deva-Hunedoara

Un kilogram de cartofi, o legătură de morcovi, una de pătrunjel şi câteva cepe. Acestea sunt ingredientele principale necesare pentru o ciorbă de cartofi. Dacă vrei, totuşi, să aibă un gust adevărat, trebuie să îi adaugi un ou, puţină smântână şi una - două linguri de oţet şi sare. Nu trebuie să uităm că avem nevoie şi de ulei, pentru a căli ceapa, respectiv de pastă de roşii. Pentru a putea cumpăra toate aceste ingrediente ne trebuie aproximativ 15 lei. Suma este mai mare comparativ cu cea de anul trecut, din cauză că preţurile au explodat.

„Iarna trecută puteam achiziţiona totul fără probleme cu numai 10 lei. Acum s-au scumpit toate, plecând de la cartofi şi ajungând la rădăcina de pătrunjel. Diferenţa e de circa 50 de bani – un leu”, a declarat, în această dimineaţă, Liana Costea, o gospodină din municipiul Deva. Tânăra este căsătorită, are doi copii şi face săptămânal piaţa, motiv pentru care suma scoasă din buzunar exclusiv pentru legume se simte considerabil în venitul lunar al familiei.

De acelaşi lucru se plânge şi Mariana Păun. „Înainte, mergeam la hypermarchet şi cu 200 de lei mă întorceam cu două plase pline de mâncare. Mai mergeam la piaţă şi cu 50 de lei mă aprovizionam pentru o lună. Acum, acele vremuri sunt vise. Fără 300 de lei nici nu pot să ies din casă”, a precizat femeia de 35 de ani. A adăugat că are noroc că familia sa nu este numeroasă, doar ea şi soţul. Dacă ar fi existat şi un copil, nu ştie ce ar fi putut face, în condiţiile în care amândoi câştigă doar salariul minim pe economie.

Profit mai mic

Nemulţumirile cumpărătorilor se simt în încasările comercianţilor. Deşi sunt conştienţi că preţurile piperate le scad vânzările, aceştia spun că nu este vina lor şi că nu au altă soluţie. „Cum să dau usturoiul cu 20 de lei kilogramul, aşa cum era înainte de Crăciun, când eu îl iau cu 25 de lei kilogramul? Am lăsat preţul vechi doar la câteva alimente, dar nu pot face acest lucru pentru toate. Pur şi simplu nu pot să îmi tai singur pâinea de la gură”, a spus Gheorghe Andronache, vânzător.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”