Un băieţel, primul copil din anul 2011

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conform tradiţiei populare, copiii născuţi în prima zi a anului sunt mai norocoşi decât cei născuţi în restul timpului. Aşa consideră şi Viorica Ceauşu despre băieţelul său care s-a născut pe 1 ianuarie, la 20 de minute după miezul nopţii.

 “Îmi doream foarte mult un bebeluş. Faptul că băieţelul meu a venit pe lume exact de Revelion, am certitudinea că nu voi uita niciodată aceste clipe unice pe care le-am trăit,” a spus tânăra mămică.
La cumpăna dintre ani au mai venit pe lume încă şapte copilaşi, cinci băieţi şi două fete. Cei opt bebeluşi au greutatea cuprinsă între 2,5 şi 4 kilograme, acesta din urmă fiind un baieţel a cărui mamă are 27 de ani. Cele mai multe mame sunt din municipiul Giurgiu, dar şi din localităţile învecinate: Frăteşti, Prundu, Letca Nouă şi Putineiu.
Cea mai surprinsă de venirea pe lume a unui nou membru în familie este Vasilica Enuş de 20 de ani, din comuna Putineiu care a născut la ora 8.30 o  fetiţă cu  greutatea de 2,5 kilograme.
 “Nici nu mă gândeam să nasc de Revelion. Mă pregătisem împreună cu familia să petrecem trecerea dintre ani asa cum s-a întâmplat de fiecare dată. Nu a fost însă cum am crezut, pentru că, pe 31 decembrie, m-au apucat durerile. Chiar dacă m-am chinuit, nici o petrecere de Revelion nu-mi putea oferi atâta fericire ca cea pe care mi-a oferit-o naşterea fetiţei mele”, a spus fetiţei.
După ce a vorbit cu soţul, Vasilica a hotărât ca micuţa să poarte numele Adriana Maria.
În casele a opt familii din Giurgiu si zona rurală din jur, noaptea de Revelion va fi de acum încolo un prilej dublu de petrecere. Masa se va umple de bunătăti, nu doar pentru serbarea dintre ani, dar, în primul rând, pentru că acolo vor fi aniversate zilele de naştere ale celor mai mici dintre membri.


Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă