Policlinica va fi modernizată cu 500.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După mai bine de 20 de ani în care Policlinica a fost “sărită din schemă” de fiecare dată când a fost vorba de modernizare sau reabilitare, autorităţile giurgiuvene au un plan de “transformare”.

Dacă în vară au fost demarate o serie de lucrări în interiorul clădirii, de această dată a fost elaborat un proiect pentru schimbarea totală a exteriorului clădirii. Este vorba de programul naţional de creştere a eficienţeii energetice şi utilizare a surselor regenerabile de energie în sectorul public aprobat de Ministerul Dezvoltării în anul 2008, valoarea totală a investiţiei fiind de aproximativ 2,1 milioane de lei.
“Peste aproximativ doi ani, Policlinica va avea o altă faţă. Avem un plan prin care vrem să refacem anveloparea clădirii. Vor fi puse geamuri termopan, vor avea loc placări cu polistiren, iar acoperişul va fi refăcut în totalitate” a declarat pentru “Adevărul de Seară” Traian Paraschivescu, directorul executiv adjunct al Serviciului de Logistică, Aprovizionare şi Deservire din cadrul Consiliului Judeţean Giurgiu.
Reprezentantul Consiliului susţine că proiectul privind reabilitarea Policlinicii a fost trimis spre analiză Ministerului Dezvoltării încă din luna februarie, însă de-abia la sfârşitul lui noiembrie a fost primis un răspuns la această solicitare.
“Au trecut aproape zece luni şi sincer nu mai credeam că vom primi răspuns. Nu vreau să comentez durata aceasta, important este că am primit răspunsul până la urmă, iar el este favorabil” susţine Traian Paraschivescu. Acesta a subliniat faptul că nu poate preciza o dată exactă pentru începerea lucrărilor, însă a afirmat că în 2013 giurgiuvenii vor avea o Policlinică modernă.

Au vândut cabinetele medicale
Intenţia de modernizare a Policlinicii a început la finele lui 2008 odată cu apariţia ordonanţei nr. 68/2008 care oferea posibilitatea autorităţilor locale şi judeţene de a scoate la vânzare cabinetele medicale. Conform spuselor lui Traian Paraschivescu, Consiliul Judeţean Giurgiu a vândut în Policlinică aproximativ 40 de cabinete, ceea ce face ca în acest moment aproape jumătate din clădire să fie una privată.
“Nu au fost cumpărate toate cabinetele. Câteva spaţii sunt mai mici şi nu au prezentat deocamdată interes, iar altele sunt date în folosinţă gratuită către alte instituţii din domeniul medical cum ar fi Spitalul Judeţean, Direcţia de Sănătate Publică sau IML-ul” a mai spus directorul executiv adjunct.
Acesta susţine că banii obţinuţi din vânzarea cabinetelor medicale, peste 400.000 de lei, au fost reinvestiţi în lucrări de “modernizare” a interiorului. “În luna iulie am început o serie de lucrări a interiorului comun. S-a vopsit, s-a schimbat reţeaua electrică, au fost puse o serie de calorifere şi s-au modernizat toaletele. Toate acestea au costat în jur de 300.000 de lei” a conchis Paraschivescu.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”