FOTOGALERIE Hotelul “Steaua Dunării” în flăcări. Unsprezece persoane au ajuns la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hotelul a fost cuprins de flăcări în jurul orei 7.50

Cea mai înaltă clădire din Giurgiu a luat foc joi dimineaţă. Pompierii de la ISU Giurgiu au intervenit cu şase autospeciale cu apă şi spumă, o autoscară şi o ambulanţă SMURD reuşind să lichideze incendiul după două ore. Un pompier, alături de alte zece persoane, a fost transportat la spital.

Un angajat al hotelului „Steaua Dunării” a sunat la 112 în jurul orei 7.50, anunţând faptul că unul dintre birourile de la parterul clădirii a fost cuprins de flăcări.

Din câte se pare este vorba chiar de biroul directorului Gheorghe Spoială, cauza cea mai probabilă a incendiului fiind defectarea aparatului de aer condiţionat.

În momentul izbucnirii incendiului, în incinta clădirii se aflau aproximativ 30 de persoane printre care şi străini. Cele care se aflau la etajele superioare au fost evacuate de pompieri pe scara exterioară.

„În jurul orei 7.50 am fost anunţaţi că o cameră de la parterul hotelului Steaua Dunării a luat foc de la aparatul de aer condiţionat. La faţa locului s-au deplasat şase autospeciale cu apă şi spumă, autoscara şi o ambulanţă” a declarat din partea ISU Giurgiu, pentru „Adevărul”, lt. Mădălina Boţoroagă.

CLICK PE IMAGINI PENTRU FOTOGALERIE

Aceasta susţine că cea mai mare parte a celor cazaţi în hotel este reprezentată de muncitori, care erau plecaţi la muncă. „În cele 102 camere ale clădirii erau cazate aproximativ 60 de persoane care în momentul izbucnirii incendiului nu se aflau în incintă. Persoanele rămase au fost evacuate de colegii noştri, cea mai mare parte pe scara de incendiu” a mai spus Mădălina Boţoroagă.

Unsprezece persoane au ajuns la spital
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Giurgiu, dr. Elisabeta Bene, a declarat pentru „Adevărul” că în urma incendiului unsprezece persoane printre care doi copii şi un pompier au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Cel mai mult de suferit de pe urma flăcărilor au avut bolnavii de dializă, la parterul hotelului Steaua Dunării funcţionând un astfel de centru. În momentul izbucnirii incendiului, cinci persoane erau dializate fiind nevoie de intervenţia medicilor care le-a întrerupt tratamentul şi le-a transportat la spital pentru continuarea acestuia.

În afara de cele cinci persoane, printre victime s-au mai numărat doi copii de 6 respectiv 14 ani, o turistă în vârstă de 40 de ani, un cetăţean străin (toţi intoxicaţi cu monoxid de carbon) şi un bărbat cu atac de panică.

De asemenea, la spital a ajuns şi unul dintre pompierii care s-auluptat cu flăcările, acestuia făcându-i-se rău după ce a inhalat prea mult fum. „La noi a ajuns şi unul dintre pompieri, cu bronhospasm. Acesta a fost stabilizat, i s-a acordat medicaţii intravenoase şi este în afara oricărui pericol” a mai spus Elisabeta Bene.

Pompierii cunoşteau locul
Rapiditatea cu care reprezentanţii ISU Giurgiu au reuşit să localizeze şi să lichideze incendiul a fost posibilă şi datorită faptului că locul este cunoscut lor.
În ultimii ani, pompierii giurgiuveni au făcut mai multe exerciţii de simulare a incendiilor chiar în hotelul „Steaua Dunării”.

Hotelul „Steaua Dunării” este cea mai înaltă clădire din municipiul Giurgiu, fiind construit în anii ’70. Cotat la două stele, acesta numără peste 100 de camere. Marea majoritate a clienţilor sunt muncitori.

Printre clienţii hotelului se numără şi jucătorii străini ai echipei de baschet CSS Giurgiu, într-una dintre camere fiind cazat şi fostul conducător de joc al formaţiei, Chauncey Hardy.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort