FOTOGALERIE Astra Giurgiu revine pe podiumul Ligii I după o victorie la limită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa de fotbal FC Astra Giurgiu a câştigat vineri, 26 octombrie, cu scorul de 1-0 (0-0 la pauză), jocul disputat pe teren propriu împotriva formaţiei CSMS Iaşi. Golul victoriei a fost marcat de Bukari în minutul 65.

Arena „Marin Anastasovici” se pare că poartă noroc formaţiei FC Astra. Echipa antrenată de Gheorghe Mulţescu nu a cunoscut până acum înfrângerea pe noul stadion, înregistrând două victorii şi un rezultat de egalitate.

Ghanezul Bukari a fost omul de trei puncte al „astralilor”. Aruncat inspirat în luptă de Mulţescu după o oră de joc, atacantul n-a avut nevoie decât de patru minute pentru a-l învinge pe Irimia, omul-meciului în partida de vineri.

Reprize diferite
După un prim act plictisitor în care doar galeria giurgiuveană şi parada lui Irimia care a blocat mingea trimisă cu capul de Distefano din câţiva metri (minutul 36) au mai întreţinut atmosfera, repriza a doua a fost una explozivă.

CLICK PE IMAGINI PENTRU FOTOGALERIE

Junior Morais şi Fatai respectiv Alex Creţu au ratat ocazii mari de gol, acestea fiind urmate de greşeala lui Vladu, centrarea perfectă a lui Distefano şi alunecarea lui Bukari Sadat care a împins balonul în plasă.

Giurgiuvenii îşi puteau dubla avantajul însă „torpila” lui Tembo a zguduit transversala.

Ghinionistul Onofraş
Deşi a evoluat numai 20 de minute, Marius Onofraş a fost cel mai periculos om al moldovenilor. În minutul 75 acesta a scăpat singur în partea dreaptă însă şutul său n-a prins cadrul porţii. Mai mult, în minutul 90+3, atacantul Iaşului a fost blocat perfect de Silviu Lung, care a evitat astfel cel de-al patrulea gol primit în prelungiri.

Ciobotariu nu demisionează
„Păcat că am pierdut acest meci pentru că am avut momente bune în care am fi putut marca. La anumiţi jucători s-a văzut lipsa de experienţă; impactul cu Liga I este unul puternic. Nu am de ce să mă gândesc la demisie” a declarat după joc Liviu Ciobotariu, antrenorul celor de la CSMS Iaşi.

„N-am exagerat deloc atunci când am spus că meciul cu CSMS Iaşi va fi unul greu. Adversarul a venit foarte motivat deoarece îşi juca una dintre ultimele şanse. Nu am făcut o primă repriză bună însă în a doua a fost altceva. Apariţia unui al doilea vârf ne-a ajutat să avem 4-5 ocazii clare de gol” a declarat la rândul său Gheorghe Mulţescu, tehnicianul Astrei Giurgiu.

FC ASTRA GIURGIU – CSMS Iaşi 1-0 (0-0)
(a marcat Sadat Bukari în minutul 65)

ASTRA GIURGIU: S. Lung – G. Enache, Găman (cpt.), A. Mureşan, J. Morais – Tembo, Seto, William (61 Bukari) – Distefano, Budescu (71 Bărboianu) – Fatai (88 Ben Youseff.) Antrenor: Gheorghe MULŢESCU
CSMS IAŞI: I. Irimia – Al. Creţu, R. Tincu (cpt.), Straton, Vladu – P. Jovanovic (46 Avrămia), Milea (69 Pătulea), Cl. Tudor, S. Keita – Ciucur (71 Onofraş) – Herghelegiu. Antrenor: Liviu CIOBOTARIU
Stadion: „Marin Anastasovici”, Giurgiu
Spectatori: 2.000
Arbitri: Radu Petrescu (Bucureşti) – Vladimir Urzică (Piatra Neamţ) şi Paul Dimancea (Constanţa)
Cartonaşe galbene: G. Enache (16), Distefano (28), S. Lung (87) / Al. Creţu (21)
Rezerve neutilizate: Gavrilaş, Yahaya, Ivanovski, Boumal / A. Bălan, Ţigănaşu, Semenenco, Nalaţi.

În urma acestui rezultat, FC Astra a revenit pe locul trei al clasamentului cu 24 de puncte, în timp ce CSMS Iaşi a rămas pe 17 cu numai 5 puncte acumulate.

Următorul joc al giurgiuvenilor va avea loc marţi, 30 octombrie, pe teren propriu. Este vorba despre partida cu CS Turnu Severin contând pentru „optimile” Cupei României.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort