Cătălina Coşoiu, pictoriţa care vrea să schimbe faţa oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Artista care a copilărit în Giurgiu consideră că înfrumuseţarea oraşului prin opere de artă şi organizarea de festivaluri ar atrage, în număr mare, turiştii.

Cătălina Coşoiu a venit la Giurgiu când era în clasa a şaptea şi a rămas în oraş până la absolvirea liceului, la Colegiul Naţional “Ion Maiorescu”, unde a învăţat la clasa de informatică. Cât a fost elevă la Giurgiu, Cătălina s-a făcut cunoscută prin talentul ei deosebit la desen. “Am dăruit tablouri şi la Primărie şi la Prefectură, ceea ce mi-a atras simpatia multora. Pe de altă parte, profesorii mei m-au trimis în excursii culturale şi work-shopuri, în străinătate, fapt care  m-a ajutat foarte mult la dezvoltarea orizontului personal”, spune tânăra. Aceste atuuri au ajutat-o mai târziu, când, după ce terminase facultatea de artă decorativă și design, secţia de pictură murală, şi le-a  propus edililor din Giurgiu, un proiect de înfrumuseţare a oraşului, prin lucrări de scenografie urbană, aceştia au fost de acord.

A decorat mai multe locuri din oraş
În prezent, Cătălina Coşoiu este singurul artist vizual tânăr, care, printr-un proiect de artă, şi-a lăsat amprenta creaţiei pe zidurile clădirilor din Giurgiu. Şi cum ocrotitorul spiritual al oraşului este Sfântul Gheorghe, artista a realizat mai multe lucrări decorative, inspirate de legenda viteazului care a ucis balaurul. Astfel, lângă spitalul judeţean pot fi admirate două sgraffitto cu cai, în gangul galeriei de artă de la turn, un mozaic floral, la Centrul Cultural “Ion Vinea”, o pictură murală, tot cu tema Sfântului Gheorghe, şi o altă pictură în culori acrilice  decorează holul de la intrarea în Şcoala nr.1. În plus, pentru Biserica Eroilor, Cătălina Coşoiu a realizat două mozaicuri mari, la intrare, pe peretele exterior, cu Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, iar deasupra uşii, alt mozaic, cu hramul bisericii, care este Înălţarea.

Artista crede că tinerii pot ajuta oraşul
Cătălina Coşoiu este de părere că şi  festivalurile internaţionale pentru tinerii creatori ar aduce mari beneficii oraşului. “Pentru început, am putea invita artişti din Bulgaria, din București şi din zonele apropiate Giurgiului. Lucrările pe care ei le-ar face în oraş, ar rămâne în diferite locuri şi ar da altă viaţă unor ziduri anoste”, spune pictoriţa. În anul 2004, Cătălina Coşoiu a organizat, de ziua oraşului, un festival, la care, pe lângă expoziţia colectivă la care a invitat mai mulţi artişti de la Bucureşti și din Giurgiu, au mai avut loc şi un concert de muzică rock şi o paradă cu personaje alegorice, în costume create de ea. “Mulţi dintre tinerii care au participat atunci ar reveni şi acum la Giurgiu, pentru astfel de proiecte”, spune artista.

Întrebări şi răspunsuri
Îţi place să pictezi după natură?
Când îmi permite timpul ies în parc şi pictez copaci, peisaje, genul pe care îl stăpânesc foarte bine și care îmi place cel mai mult fiind, de fapt, portretul.
Ce proiecte artistice te pasionează în prezent?
Am un proiect conceptual în care dezvolt mai mult idei decât expresia plastică. O instalaţie intitulată “Magnito commercial. Speculaţii pe marginea magazinului”, expusă la Magazinul Național de Artă Contemporană din Bucureşti ilustrează, prin peste 150 de concepte, transpuse pe magneţi, aplicați pe un frigider, o viziune personală asupra lumii.

Ce îi place
Cătălina este o fire deschisă, comunicativă şi directă. De mică i-au plăcut pisicile, dansul şi înotul. Şi întotdeauna este amatoare de un film bine făcut.
Ce nu-i place
Nu-i plac complicaţiile inutile şi nici snobii. Pentru că nu suportă carnea tocată, Cătălina  trebuie să renunţe chiar şi la cele mai bune sărmăluţe.

Născută
20 august 1978, Bucureşti
Studii
Facultatea de Arte Decorative şi Design a Universităţii Naționale de Artă din Bucureşti
Profesia
Pictor. Predă artele vizuale la Şcoala Internațională “Mark Twain”, Bucureşti
Familie
Necăsătorită. Mai are un frate, mai mic cu un an, Costin, asistent universitar la Universitatea Tehnică de Construcții din București

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”