Bărbatul care a sesizat polițiștii cu privire la decesul unei femei în propria locuință din Giurgiu, reținut pentru omor

0
Publicat:

Bărbatul care a anunțat polițiștii cu privire la decesul unei femei, în vârstă de 33 de ani, din Giurgiu, a fost reținut pentru omor.

FOTO: Shutterstock

În noaptea de 24 spre 25 ianuarie a.c., pe baza probatoriului administrat, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu a dispus reţinerea, pentru 24 de ore, a soţului femeii decedate.

În cauză, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, urmărirea penală fiind în competenţa exclusivă a procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, cercetările fiind efectuate împreună cu poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Giurgiu", se arată într-un comunicat de presă transmis sâmbătă de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Giurgiu.

Acesta va fi prezentat în fața instanței, cu propunere de arestare preventivă.

Vineri, polițiștii din Giurgiu au găsit o femeie decedată în locuința sa. La acel moment au deschis o anchetă pentru moarte suspectă. Sesizarea a fost făcută de bărbatul reținut.

„În temeiul sesizării, la fața locului s-au deplasat polițiștii, care au identificat cadavrul unei femei, de 33 de ani. Cadavrul acesteia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării autopsiei”, a anunțat IPJ Giurgiu.

Vecinii bănuiesc că autorul omorului este soțul femeii, care, alcoolic fiind, ar fi bătut-o cu bestialitate până a omorât-o.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”