Aproape două treimi dintre elevii giurgiuveni nu au promovat examenul de bacalaureat. Niciunul dintre tineri nu a reuşit să obţină media 10

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Giurgiu a centralizat datele referitoare la examenul de bacalaureat din acest an. Procentul oficial de promovabilitate în judeţ este 38,92% cu douăzeci de procente mai slab decât anul trecut. Elevii care s-au simţit nedreptăţiţi pot depune contestaţii până astăzi la ora 12.00.

Numai 638 de elevi giurgiuveni dintre cei 1639 prezenţi la toate probele în sălile de examen au reuşit să promoveze. Conform informaţiilor furnizate de către ISJ Giurgiu, 6 elevi au fost eliminaţi din examen iar 45 dintre absolvenţii clasei a XII-a nu s-au prezentat la cel puţin una dintre probe.

Ca şi anul trecut, Colegiul Naţional „Ion Maiorescu” rămâne în topul liceelor din judeţ, doar 20 dintre cei 204 participanţi la examen nereuşind să obţină o medie de trecere.

„Ion Maiorescu” dă şi elevul cu cea mai mare medie din judeţ. Este vorba de Simona Coman care a reuşit o medie de 9,96. Elevă a unui profil de matematică-informatică şi dublă medaliată cu aur la Olimpiada de Economie din 2010 şi 2011, Simona a reuşit să obţină nota maximă la matematică şi fizică. Media generală i-a fost „stricată” de proba de limba şi literatura română acolo unde a primit „doar” 9,90.

Un adevărat record negativ s-a înregistrat la Grupul Şcolar „Miron Nicolescu”, acolo unde niciunul dintre cei 218 absolvenţi de liceu nu a reuşit să obţină notă de trecere.

Clasamentul liceelor din judeţ după afişarea rezultatelor (% promovabilitate):
1.    Colegiul Naţional „Ion Maiorescu” (Giurgiu): 89,65%
2.    Liceul Teoretic „Tudor Vianu” (Giurgiu): 74,61%
3.    Grupul Şcolar „Dimitrie Bolintineanu” (Bolintin Vale): 53,18%
4.    Seminarul Teologic „Teoctist Patriarhul” (Giurgiu): 52,38%
5.    Grupul Şcolar „Udrişte Năsturel” (Hotarele): 51,26%
6.    Grup Şcolar Mihăileşti (Mihăileşti): 39,39%
7.    Liceul Teoretic „Nicolae Cartojan” (Giurgiu): 30,05%
8.    Grupul Şcolar Economic „Ion Barbu” (Giurgiu): 17,85%
9.    Grupul ŞcolarAgricol Călugăreni (Călugăreni): 9,70%
10.  Grupul Şcolar „Viceamiral Ioan Bălănescu” (Giurgiu): 6,13%
11.  Grupul Şcolar „Miron Nicolescu” (Giurgiu): 0,00%

Elevii care s-au simţit nedreptăţiţi la probele scrise, pot depune contestaţii pentru corectarea lucrărilor, rezultatele finale urmând să fie afişate vineri, 8 iulie.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”