Vocea Moldovei/ Cum s-a ticăloşit Ion, Gheorghe sau, poate, Vasile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Îl cheamă Ion. Sau Gheorge. Sau poate Vasile. Numele lui s-a risipit printre vremuri întocmai ca praful ridicat de copitele cailor hoardelor barbare care au încercat, mai mereu, să-i ia prispa, bătătura, ogorul, sufletul...

Ion, Gheorghe sau, poate, Vasile nu mai votează de mult. Există argumente solide în spatele acestei renunţări. Decenii de-a rândul, el a scuipat în căuşul palmei cu nădejde şi a făcut cruci largi înainte de a trânti ştampila pe bucata de hârtie pe care i-o dădea „premarele" satului.

De fiecare dată, însă, speranţele lui Ion, Gheorghe sau, poate, Vasile s-au năruit anonime, dar el n-a crezut de cuviinţă să-şi revendice dreptul la a avea ceea ce i s-a promis. A scrâşnit de trei ori din măsele, ca un fel de invocare a Sfintei Treimi, a şfichiuit subţire spinarea unui cal imaginar şi a mânat mai departe tărăboanţa vieţii.

Atâta doar că la un moment dat a renunţat la a mai nădăjdui că se va găsi cineva care să poată să-i urnească soarta mai aproape de bine măcar cu un lat de palmă. Deci n-a mai votat.

Chiar şi aşa, Ion, Gheorghe sau, poate, Vasile a rămas la fel de reprezentat la cârma ţării ca mai înainte. Cei care vorbeau în numele lui până atunci, au vorbit şi de atunci încoace. Iar Ion, Gheorghe sau, poate, Vasile a făcut - prin reprezentanţii lui - de toate: a făcut o Constituţie despre care el nu are nici cel mai mic habar, a pus în aplicare legi penibile ale proprietăţii, a mituit, a primit mită, a înjurat, a furat, a râs de nenorocirea altora.

Prin reprezentanţii lui, Ion, Gheorghe sau, poate, Vasile a devenit un ticălos, paradoxal pentru toţi cei care-l ştiau ca pe un om bun, cu frica lui Dumnezeu. Spunea cineva că politicienii sunt după chipul şi asemănarea poporului.

Sincer să fiu, nu cred că Ion, Gheorghe sau, poate, Vasile este de acord cu acest neo-proverb!

ACEST EDITORIAL poate fi citit şi pe hârtie, în numărul 1 al săptămânalului ADS GALAŢI, care apare începând de azi în oraş. Publicaţia are 32 de pagini, full-color, şi conţine anchete, reportaje, poveşti legate strict de Galaţi. De asemenea, are programul Tv pentru o săptămână şi articole din domeniile Sănătate, Auto, Design imobiliar, Culinar. Costă 1,4 lei şi apare în fiecare joi!

Mai multe pentru tine:
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune