Vin noile troleibuze. Primul lot de trei va ajunge la Galaţi în primele zile ale lunii noiembrie, alte 11 ajung în două luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Au 12 metri lungime, pot atinge 65 de km/h, sunt echipate cu 34 de banchete şi pot transporta maximum 102 persoane. Primăria va plăti pentru noile mijloace de transport în comun, piesele de schimb şi training, peste 5,5 milioane de euro.

Vin troleibuzele noi! Trei dintre cele 14 troleibuze comandate de Primărie au pornit spre Galaţi, din Cehia, şi vor ajunge în oraşul nostru săptămâna viitoare. Noile mijloace de transport public în comun, model Skoda Solaris 26Tr, au trecut cu succes toate testele. În următoarele două luni, Skoda Electric va livra şi restul de 11 troleibuze.

Troleibuzele moderne, dotate cu sistem de climatizare (adică, încălzire în perioada sezonului rece şi aer condiţionat pe timp de vară), afişaj frontal tip LED în limba română şi sistem de informare şi de numărare a pasagerilor, rampă de acces pentru persoane cu dizabilităţi şi supraveghere video, vor fi introduse pe trasee, cel mai probabil, la sfârşitul anului, potrivit primarului Ionuţ Pucheanu.

Au 12 metri lungime, pot atinge 65 de km/h, sunt echipate cu 34 de banchete şi pot transporta maximum 102 persoane. Primăria va plăti pentru noile mijloace de transport în comun, piesele de schimb şi training, peste 5,5 milioane de euro.

Reamintim că municipalitatea va continua să investească în transportul public de persoane. Pe lângă cele 14 troleibuze, autorităţilor vor mai achiziţiona 70 de autobuze (50 medii şi 20 mici) şi opt tramvaie noi. Toate mijloacele de transport public în comun ale Galaţiului vor fi albastre. Primarul Ionuţ Pucheanu a declarat, în repetate rânduri, că îşi doreşte o culoare unitară pentru transportul în comun.

Skoda Electric a furnizat troleibuze de acest tip şi altor oraşe importante din România, dar şi din alte ţări, precum Timişoara, Baia Mare, Budapesta, Burgas, Varna şi nu numai.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!