Viaţa pe malul Siretului, ca un perpetuu cod galben

La mai puţin de doi kilometri de Galaţi se termină civilizaţia şi oamenii trăiesc cu frica în sân deoarece apele le pot lua oricând casele. Neculai Susanu locuieşte la Barboşi pe malul Siretului de mai bine de cinci ani şi îşi aminteşte cum a fost nevoit să înoate pentru a-şi hrăni porcii.

Imediat după ce treci de gara din Barboşi, poţi să spui adio civilizaţiei. Bruma de asfalt pe care a rulat maşina se termină şi intri în tărâmul noroaielor, sau al zăpezilor, depinde de anotimp.
Acum, la numai două zile după ce nămetele a început să se topească, bălţile şi noroiul greu pun stăpânire pe ultimele uliţe din sat.

Nea' Neculai, omul apei

Aici l-am găsit pe Neculai Susanu, sau nea Neculai, cum îl ştiu toţi oamenii locului. Băltăreţii, cum li se mai spune. Retras în acest loc de la periferia Galaţiului, omul se hrăneşte din ce cultivă şi din peştele pe care-l prinde din Siret.
Viaţa lui este un perpetuu cod galben şi prima picătură de ploaie ce-i bate în geam poate fi semnul declanşării urgiei, Siretul putând oricând să-i ia casa.

„E destul de greu pe aici. Nimeni nu are apă. Eu am un puţ în curte, săpat la 46 de metri, dar apa aia nu e bună de băut, că dacă o laşi într-un pahar, rămâne pe fund mâl de două degete", a spus omul.

În zona cu pricina, imediat după ce treci de digul Siretului locuiesc, zi de zi, aproximativ 25 de oameni, conform datelor furnizate de Postul de Poliţie Transporturi Barboşi. Dintre aceştia, foarte puţini se pot mândri cu lipsa unui dosar penal.
Neculai Susanu a ajuns aici, după ce şi-a vândut casa din Iveşti. „Am o soră bolnavă la Galaţi şi am venit să stau aici, că este mai ieftin. Am un apartament şi în Galaţi, dar mie îmi place mai mult pe malul apei, că am tot ce îmi trebuie", povesteşte nea Niculai.
În curtea sa de vreo sută de metri pătraţi, fostul muncitor din construcţii, ajuns acum la 66 de ani, creşte porci şi găini, dar îşi cultivă şi cartofi, vinete, şi tot ce este necesar pentru ale gurii.

„Acu vreo trei ani, până să am containerul ăsta, a venit apa. Mergeam pe aici în apă până la brâu, numai ca să îmi hrănesc porcii. A fost cumplit. La un moment dat mi-am luat porcul la subraţ şi am trecut peste dig, că altfel murea înecat", îşi aminteşte Susanu.

Oamenii se feresc de necunoscuţi

În general, dacă ajungi pe malul Siretului, poţi avea surpriza de a găsi nişte oameni nu tocmai prietenoşi. Ghidaţi de Neculai Susanu, am trecut de o lizieră de pădure şi am ajuns la mai puţin de un metru de apa îngheţată a Siretului.
„Din pădurea asta taie cine vrea şi cine nu vrea. Eu nu îi înţeleg pe ăştia, care stau aici şi taie copacii. Dacă nu sunt rădăcinile copacilor, pământul o ia la vale şi li se duce şi lor casa dracu", spune omul cu obidă în glas.

Singurii oameni pe care i-am întâlnit au fost doi pescari şi o doamnă, care ne-a privit suspicios de după un gard.

„Eu am venit de numai câteva luni aici, că m-am mutat cu soţul. Ne e frică de apă, dar nu avem ce să facem", a spus Iuliana Meiroşu.
În rest, nimeni nu s-a avântat să iasă din casă în noroiul ce ajungea până la glezne.

De la Transfăgărăşan până în noroaie

Neculai Susanu spune că toată viaţa lui a lucrat în construcţii şi se laudă că a făcut parte din proiectele monumentale ale epocii socialiste. „Am contribuit şi eu la construcţia Transfăgărăşanului, a mai multor uzine, dar acum sunt pensionar. Şi prin Combinat am lucrat, dar destul de puţin". Omul îşi petrece cel mai mult timp pe malul Siretului, în compania căţeilor săi, deşi este căsătorit, are doi copii şi un nepoţel. Acum stă într-un container de 30 de metri pătraţi, unde singura legătură cu lumea este un televizor, care prinde numai TVR 1 şi TVR 2. „Îl deschid numai când sunt meciuri, că în rest am altă treabă".