Un volum valoros despre obiceiurile de iarnă la Dunărea de Jos va fi lansat vineri, la Galaţi, la Centrul Cultural

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lansarea va avea loc vineri, 23 februarie, de la ora 12,00. în Sala Artelor (la mansardă) de la Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, în prezenţa autorilor cărţii şi a  reprezentanţilor Direcţiei Patrimoniu Imaterial, din cadrul Institutului Naţional al Patrimoniului Bucureşti.

Centrul Cultural „Dunărea de Jos” vă invită, pe 23 februarie 2018, la ora 12.00, la lansarea volumului I al cărţii „Obiceiuri de iarnă la Dunărea de Jos”, o antologie  de colinde şi datini din judeţul Galaţi.

Proiectele de cercetare „Tezaur Etnofolcloric” şi de editare CD/DVD/tipărituri „Valori autentice ale creaţiei populare din judeţul Galaţi”, derulate în cadrul programului „Pomul Vieţii” pe parcursul anului 2017, de către instituţia noastră, s-au alăturat, la nivel naţional, cu programul „Cultura tradiţională - potenţial naţional contemporan” iniţiat de Insititul Naţional al Patrimoniului, prin Direcţia Patrimoniu Imaterial şi au avut ca rezultat editarea acestui volum.

Informaţiile cuprinse în paginile cărţii, cât şi pe CD-ul ataşat acesteia, se regăsesc, începând din 2017 şi în arhiva Institutului Naţional al Patrimoniului, aflat în directa subordonare a Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, în acest fel, patrimoniul cultural al judeţului Galaţi, în ceea ce priveşte obiceiurile de iarnă, fiind conservat şi valorificat la nivel naţional.

Lansarea va avea loc în Sala Artelor, la mansardă, în prezenţa autorilor cărţii şi a  reprezentanţilor Direcţiei Patrimoniu Imaterial, din cadrul Institutului Naţional al Patrimoniului Bucureşti.

Mai multe pentru tine:
Cele trei zodii care trag lozul câștigător începând cu 15 decembrie. Vor triumfa pe toate planurile, niciodată nu au avut așa noroc
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco