Un tânăr i-a încredinţat maşina iubitei, deşi ştia că nu are permis. Ambii s-au ales cu dosare penale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul

Tânăra, în vârstă de 21 de ani, este cercetată acum pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar prietenul său pentru încredinţarea acestuia în vederea conducerii, cunoscând că nu are acest drept.

Marţi, 9 iunie, în jurul orei 23,30, poliţiştii Postului de Poliţie Drăguşeni au oprit în trafic, pe D.J. 251A, în comuna Drăguşeni, un autoturism la volanul căruia au identificat o tânără, de 21 de ani, din municipiul Galaţi.

”Cu ocazia controlului documentelor, s-a constatat că tânăra nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Continuând verificările, poliţiştii au stabilit că autoturismul i-a fost încredinţat de prietenul său, pentru a-l conduce, deşi ştia că nu are acest drept”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Cei doi sunt cercetaţi acum de poliţişti, tânăra pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar prietenul său pentru încredinţarea acestuia în vederea conducerii, cunoscând că nu are acest drept.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele