Un tânăr din Galaţi a fost prins la volanul unei maşini cu acte false

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii de frontieră i-au întocmit bărbatului dosar penal. Foto: Adevărul

Bărbatul a fost prins în trafic de poliţiştii de frontieră de la Folteşti şi s-a ales cu dosar penal pentru fals şi uz de fals.

Incidentul s-a petrecut ieri, pe DN 26, în dreptul localităţii Ijdileni. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti au oprit în trafic pentru control un autoturism marca Volkswagen, condus de cetăţeanul român, D.C., în vârstă de 26 ani.

"La controlul documentelor lucrătorii noştri au avut suspiciuni cu privire la autenticitatea acestora fapt pentru care au efectuat verificări specifice în urma cărora au stabilit că talonul de inspecţie tehnică şi asigurarea auto de răspundere civilă obligatorie nu prezintă elementele de siguranţă ale unor documente autentice fiind false", spune purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră.

Pe numele bărbatului, poliţiştii de frontieră au întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals.

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone