Un medic dentist a scăpat un ac pe limba unui pacient septuagenar şi acesta l-a înghiţit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din fericire, acul a fost eliminat la toaletă, iar pacientul n-a păţit nimic. Medicul a chemat ambulanţa şi apoi şi-a rugat colegii de la Spitalul Judeţean să-i facă pacientului toate investigaţiile şi să-l monitorizeze cu atenţie.

Un pacient în vârstă de 76 de ani, din comuna gălăţeană Slobozia Conachi, îl acuză pe medicul stomatolog din localitate, dr Alexandru Iacob, că, în timp ce-i trata o măsea cariată, i-a scăpat pe gât un ac pentru canal. Acesta este un dispozitiv cu lungimea de aproximativ un centimetru, alcătuit dintr-un ax metalic, fin, spiralat, prevăzut cu un mic mâner din material plastic.

„În cursul zilei de 2 august, medicul destist din comuna Slobozia Conachi a solicitat intervenţia unui echipaj al Ambulanţei la cabinetul stomatologic pentru un pacient care ar fi înghiţit un ac special de canal. Pe drum, pacientul n-a avut niciun fel de probleme de ordin medical şi a ajuns în stare bună la Spitalul Clinic de Urgenţă", ne-a declarat dr Mihai Polinschi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi

La Urgenţe, Vasile Grigore a fost preluat de un medic ORL-ist pentru investigaţii.

„Pacientul a fost examinat, mai întâi la nivelul esofagului, dar colegul meu ORL-ist n-a găsit respectivul corp străin. Ulterior, pacientul a fost transferat la Chirurgie II, unde au fost continuate investigaţiile la nivelul celorlalte segmente ale tractului digestiv. Este important de menţionat că nu au fost diagnosticate niciun fel de leziuni interne pe care le-ar fi putut provoca respectivul corp străin", ne-a declarat dr Lucica Grigorică, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgenţă din Galaţi.

Pacientul a rămas sub observaţie şi, duminică dimineaţă, surpriză: s-a întors de la toaletă ţinând în mână, victorios, acul de canal.pe care îl înghiţise.

Explicaţia medicului dentist

„Aveam salivă pe mănuşă şi, în momentul în care pacientul a mişcat puţin capul, mânerul acului a alunecat şi a căzut pe limba acestuia declanşând reflexul de înghiţire. Pentru a elimina orice riscuri pentru pacient, am chemat ambulanţa şi, până la sosirea acesteia, i-am monitorizat starea. Ulterior, am fost la spital zilnic şi i-am înebunit cu telefoanele pe colegii de la spital, care i-au făcut investigaţiile şi l-au ţinut sub observaţie. Eu l-am rugat pe dl dr. Constantin să-i facă endoscopie", ne-a declarat dr Alexandru Iacob.

Medicul stomatolog ştia foarte bine că putea să tacă şi să nu-i spună pacientului că a înghiţit un ac pe care şansele de a-l elimina în weceu erau mari.

"N-am făcut tot acest tămbălău, cu ambulanţa şi apoi, la spital, de teamă, ci pentru că aşa mi se pare normal, chiar şi cu riscul de a aduce atingere imaginii mele ca profesionist. Nici nu încerc să mă disculp. Da, incidentul s-a produs şi, deşi mie nu mi s-a mai întâmplat, din păcate, nu este rarisim. Finalul a fost aşa cum a şi anticipat dr Constantin, care a mai avut două cazuri similare, acul fiind eliminat la toaletă", a mai spus dr Iacob.

"Atitudine responsabilă"

„Din punctul meu de vedere, modul cum a procedat dr. Iacob după incident dovedeşte o inaltă responsabilitate profesională. A făcut tot ce trebuia pentru a fi sigur că pacientul său nu va avea de suferit în urma unui incident, care, uneori, poate fi inevitabil din cauza unei mişcări neşteptate şi apoi a deglutiţiei reflexe. Dincolo de incidentul nefericit, medicul merită toată lauda pentru atitudinea sa ulterioară", ne-a declarat dr. Doina Adriana.Ciocănaru, preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti din Galaţi

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete