Un bărbat care urma să fie evacuat a fost găsit mort în locuinţă. Poliţiştii au deschis o anchetă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul

Descoperirea macabră a fost făcută astăzi de către jandarmi şi un executor judecătoresc care au descins la apartamentul unui bărbat de 53 de ani din Galaţi.

Jandarmii, un executor judecătoresc şi reprezentanţii Primăriei Galaţi care s-au deplasat astăzi, 9 mai, la locuinţa unui  bărbat de 53 de ani din Micro 19 pentru a-l evacua au avut surpriza să constate că acesta decedase.

Bărbatul locuia într-o locuinţă socială, contractul de închiriere fiind întocmit pe numele mamei acestuia, care nu a mai plătit chiria din 2013, având datorii de 7.000 de lei către municipalitate şi furnizorii de utilităţi.

În decembrie 2018, judecătorii au decis evacuarea din apartament a bărbatului de 53 de ani, iar după ce jandarmii au intrat astăzi forţat în locuinţă, au descoperit că acesta murise de ceva vreme, trupul neînsufleţit fiind în stare de descompunere.

"Echipajul de jandarmi solicitat pentru a asista la o executare silită a descoperit, alături de reprezentanţii executorului judecătoresc şi ai municipalităţii, într-un apartament de bloc din Micro 19, un cadavru aflat în descompunere. Ancheta a fost preluată de către poliţişti", a declarat Cătălin Bădin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi.

Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz pentru moarte suspectă, iar cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Galaţi pentru efectuarea necropsiei, în urma căreia se va stabili cauza exactă a decesului.

Mai multe pentru tine:
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Secretele morții armatei lui Napoleon: ADN-ul dezvăluie cum bacteriile și păduchii au schimbat istoria
„Repertoriul movilelor de pământ din județul Timiș” - o parte uitată a istoriei Banatului
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Analiza medicală tot mai cerută de pacienți. „Cunoașterea valorii ajută doctorul să ajusteze agresiv ceilalți factori de risc”