Tupeul fără margini al unei tinere din Galaţi: a condus maşina prin centrul oraşului deşi era beată şi n-avea permis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânăra de 22 de ani este domiciliată în comuna Frumuşiţa şi a fost depistată de poliţiştii de la Rutieră pe strada Domnească din municipiul Galaţi, aproape de miezul nopţii dintre 27 şi 28 decembrie 2018. Şoferiţa tupeistă riscă să ajungă la închisoare.

Incident rutier mai puţin obişnuit la Galaţi, în data de 27 decembrie 2018, aproape de miezul nopţii. Poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie au oprit în trafic, pe strada Domnească, un autoturism înmatriculat în Marea Britanie care circula cam haotic.

La volanul maşinii se afla o tânără de 22 ani, din comuna Frumuşiţa, judeţul Galaţi, iar surpriza oamenilor legii n-a fost mică după ce, verificându-i documentele, au constatat că nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Tupeul şoferiţei de ocazie este cu atât mai mare cu cât nu numai că s-a încumetat să conducă fără permis prin plin centrul Galaţiului, ci a făcut acest lucru beată fiind. La testarea cu aparatul etilotest s-a constatat faptul că tânăra consumase alcool, valoarea înregistrată fiind de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Femeia a fost condusă la spital pentru prelevarea de mostre biologice şi stabilirea alcoolemiei, poliţiştii întocmind dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi conducere fără permis. Tânăra riscă să facă închisoare pentru faptele ei. 

Mai multe pentru tine:
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie