Trei bărbaţi au fost reţinuţi cu focuri de armă, după ce au trecut râul Prut cu ajutorul unei saltele pneumatice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru reţinerea acestora a fost necesară folosirea armamentului din dotare, fiind trase două focuri de avertisment.

Poliţistii de frontieră de la Oancea, ieşiţi la patrulare cu autospeciala care funcţionează pe principiul termoviziunii, au observat, pe direcţia localităţii Cavadineşti, trei persoane care nu aveau ce căuta în zonă.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul aceluiaşi sector, care a încercat să-i legitimeze pe cei trei. Surpriza oamenilor legii a fost atunci când au văzut că suspecţii le fug de sub nas. Pentru reţinerea acestora, care nu s-au supus somaţiilor legale prin voce, a fost necesară folosirea armamentului din dotare, fiind trase două focuri de avertisment.

Astfel au fost reţinuţi şi identificaţi trei bărbaţi, cetăţeni din Republicii Moldova cu vârste cuprinse 25 şi 33 ani. În apropierea zonei unde au fost depistaţi cei trei, poliţiştii de frontieră au mai identificat o persoană cu dublă cetăţenie, română şi Republica Moldova, care conducea un autovehicul marca Mercedes înmatriculat în Bulgaria. În urma controlului efectuat asupra autovehicului au fost descoperite în portbagaj trei perechi de încălţăminte, trei perechi de pantaloni, trei geci şi alte obiecte de uz personal. Bărbatul a declarat că a preluat bunurile de la o persoană din localitatea Cahul – Republica Moldova, iar pentru suma de 1.300 lei moldoveneşti trebuia să le transporte în România, unde trebuia să le predea celor trei persoane depistate de lucrătorii de la frontieră.

Din verificările efectuate de poliţiştii de frontieră împreună cu autorităţile de frontieră ale statului vecin şi din declaraţiile bărbaţilor s-a stabilit că persoanele în cauză au trecut râul Prut cu ajutorul unei saltele pneumatice, pe care au abandonat-o şi intenţionau să se deplaseze în Italia în vederea găsirii unui loc de muncă.

Poliţiştii de frontieră au întocmit celor trei cetăţeni moldoveni lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, iar lui  Petru P. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi.

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €