Tipic românesc: O grădiniţă nou-nouţă nu poate fi autorizată sanitar pentru că lucrarea nu a fost recepţionată de Primărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grădiniţa Pinochio a fost terminată în toamna anului trecut, cu mai bine de un an întârziere faţă de termenul promis în contract. Primăria vrea acum să penalizeze constructorul, motiv pentru care nu semnează recepţia lucrării. În aceste condiţii, nici grădiniţa nu poate depune la dosarul de autorizare sanitară dovada spaţiului.

Cu mai puţin de o săptămână înainte de debutul anului şcolar învăţământul preşcolar din Galaţi se confruntă cu o situaţie inedită: o grădiniţă nouă, dată în funcţiune la începutul anului şcolar trecut, nu a putut fi autorizată sanitar pentru că nu poate să depună la dosar dovada spaţiului. Motivul? Primăria nu a făcut recepţia lucrării nici până acum, deşi s-a scurs mai bine de un an de atunci.

„Noi am făcut un control la acea grădiniţă, am dat termen de autorizare 1 septembrie 2013 şi văd că acest termen a fost depăşit. Avem o solicitare din partea conducerii grădiniţei de a amâna puţin termenul de autorizare până când Primăria va binevoi să recepţioneze lucrarea şi să aducă documentele necesare la dosarul de autorizare”, spune directorul DSP Galaţi, Valentin Boldea. 

Reprezentanţii Primăriei Galaţi spun că nu au recepţionat lucrarea deoarece constructorul a depăşit mult termenul de finalizare şi acum trebuie să plătească pentru acest lucru. 

„Pentru că respectivul constructor, care trebuia să termine lucrarea cu un an înainte, deci în 2011, deşi în cursul lunii trecute, Comisia de Recepţie a semnat procesul verbal de predare primire, cu observaţii care duc la penalizarea constructorului pentru perioada de întârziere, în momentul de faţă constructorul nu a semnat. Dar vreau să fiu foarte bine înţeles, nu trebuie încurcate lipsa autorizaţiei de funcţionare din motive birocratice, cum este acest caz, cu lipsa autorizaţiei de funcţionare din motive practice. Câtă vreme şi în cursul anului şcolar trecut şi acum noul imobil arată bec, curat, bine îngrijit, chiar nu avem motive de grijă. Dacă DSP ar merge în control acolo, ni s-a spus foarte clar că ar obţine autorizaţie”, spune purtătorul de cuvânt al primăriei Galaţi, Mihai Costache.

Întrebat dacă dacă sunt şanse ca grădiniţa să fie autorizată până la începutul anului şcolar, purtătorul de cuvânt al Primăriei a spus că totul depinde de constructor. „Este posibil. Depinde si de constructor, pentru ca are de dat penalizări consistente pentru mai bine de un an întârziere şi nu vrem să trecem cu vederea. Plus că este un semnal pentru toţi constructorii angrenaţi în astfel de lucrări", a explicat Mihai Costache

În judeţul Galaţi, cele mai multe dintre unităţile şcolare neautorizate sanitar sunt grădiniţe care funcţionează la parter de bloc.

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate