SRI l-a reclamat penal pe medicul român care se joacă de-a spionul internaţional. Decizia surprinzătoare a procurorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cazul medicului Adrian Tatu (49 ani) din Galaţi, care se recomandă drept „colaborator al SRI” şi foloseşte, de ani de zile, în documentele pe care le distribuie pe internet sau sub formă de afişe, o ştampilă care conţine elementele de identificare ale Serviciului Român de Informaţii (SRI), a trecut şi prin mâinile procurorilor.

Urmare a reclamaţiei, procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis, în aprilie 2017, că „fapta nu este prevăzută de legea penală” şi că folosirea însemnele lor Serviciului Român de Informaţii ţine de fapt de latura civilă, fiind legată de protecţia unei mărci. Magistraţii nu au lămurit, însă, cum rămâne cu pretinsa colaborare cu SRI a lui Adrian Tatu.

Prima reclamaţie, pentru „falsificare de instrumente oficiale”, a fost făcută la Poliţia Judeţeană Galaţi, în 29 octombrie 2011, de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi (condus pe atunci de regretatul profesor Doruleţ Resmeriţă), însă poliţiştilor şi procurorilor le-au trebuit nu mai puţin de patru ani pentru a ajunge la o primă concluzie.

Urmărirea penală în acest dosar a început de-abia în 11 noiembrie 2015 (şi atunci, de-abia „in rem; adică pe fapte, nu pe persoane), iar la cauză au fost ataşate ulterior alte două plângeri complementare. Una formulată de Serviciul Român de Informaţii, ca parte vătămată, şi alta chiar de către Adrian Tatu, care a reclamat că poliţiştii i-ar fi violat domiciliul şi l-ar fi agresat atunci când au făcut percheziţia în cauză.

Au mai durat încă doi ani (în total şase ani de aşa-zisă anchetă penală) până când procurorii au reuşit să ajungă la un verdict în ceea ce priveşte acuzaţiile. Iar concluzia lor a fost realmente surprinzătoare: în data de 24 aprilie 2017 dosarul a fost clasat, în toate aspectele lui, de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Procurorii au concluzionat că Adrian Tatu nu se face vinovat de „falsificare de instrumente oficiale în formă continuată”, deoarece fapta nu este prevăzută de legea penală. De altfel, în ordonanţa emisă se specifică, la un moment dat, că litigiul este de natură comercială, nu penală, deoarece este vorba de protecţia unei mărci.

Rezoluţia PICCJ din aprilie 2017 în dosarul lui Adrian Tatu FOTO C Crângan

În schimb, aspectul legat de folosirea unei calităţi oficiale nu a fost analizat de procurori, aşa că Adrian Tatu a fost absolvit de orice posibilă vinovăţie cu conotaţii penale în această cauză.

În acelaşi timp, poliţiştii reclamaţi de dr Tatu au fost şi ei absolviţi de orice vină în cazul reclamaţiilor de „violare de domiciliu” şi de „purtare abuzivă”.

Mai multe detalii despre acest caz puteţi citi aici:

Cum se joacă de-a spionul internaţional un medic român. De ani de zile, foloseşte ilegal ştampila şi însemnele SRI şi CIA

Mai multe pentru tine:
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente