„Situri arheologice şi monumente istorice din judeţul Galaţi”, expoziţie în cadrul proiectului „Istoria de lângă noi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Situl arheologic de la Negrileşti. Foto: Muzeul de Istorie

Proiectul cultural „Istoria de lângă noi” vizează promovarea siturilor arheologice şi a monumentelor istorice de pe teritoriul judeţului Galaţi, în comunităţile locale, cunoaşterea legislaţiei în domeniul protejării patrimoniului cultural naţional, precum şi sensibilizarea autorităţilor locale, în vederea stabilirii unor măsuri de protecţie şi valorificare a respectivelor monumente.

În cadrul programelor educaţionale derulate anul acesta, Muzeul de Istorie „Paul Păltănea”Galaţi va itinera expoziţia „Situri arheologice şi monumente istorice din judeţul Galaţi” din cadrul proiectului „Istoria de lângă noi”, în localitatea Negrileşti. 

Satul Negrileşti este un vechi sat medieval, amintit într-un document de la 13 martie 1528, dar şi o veche vatră de locuire din judeţul Galaţi în care au fost descoperite urme materiale vechi de peste 7000 de ani. Aici se află un sit arheologic cercetat în ultimii ani de specialişti de la Muzeul de Istorie „Paul Păltănea”Galaţi şi Muzeul Mixt Tecuci. La campaniile arheologice, sprijinite constant şi de Primăria comunei Negrileşti, au participat anual şi studenţi de la Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi. Pe întreaga suprafaţă a sitului au fost depistate urme arheologice aparţinând culturilor Starčevo-Criş (neoliticul timpuriu), Noua (epoca bronzului), Sântana de Mureş-Cerneahov (perioada post-romană), perioadei migraţiilor şi din evul mediu. Tot în situl arheologic au fost puse în evidenţă fundaţiile fostului conac boieresc şi elemente din sistemul de aducţiune a apei datate la mijlocul secolului al XIX-lea.

În cadrul expoziţiei „Situri arheologice şi monumente istorice din judeţul Galaţi”, ce va fi deschisă joi, 12 iunie 2014, ora 1200, la sediul Şcolii Gimnaziale nr. 1 din Negrileşti, se regăsec şi informaţii referitoare la situl arheologic din localitate.

Odată cu deschiderea expoziţiei itinerante vor fi susţinute expuneri privitoare la „Mărturii arheologice din judeţul Galaţi” şi „Monumente istorice din judeţul Galaţi” de către muzeograful Costel Ilie. Expunerile vor fi completate cu prezentări media, referitoare la cele mai importante monumente istorice şi situri arheologice din judeţul nostru.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut