Scandal la Universitate. Studenţii cer interzicerea oralului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Conflict între Liga Studenţilor şi profesorii din Senatul Universităţii

Liga Studenţilor nu acceptă introducerea examenelor orale obligatorii, în timp ce majoritatea profesorilor o susţine. Conducerea Universităţii spune că eliminarea acestui tip de examinare ar fi o pată neagră pe eticheta Universităţii gălăţene.

Deşi subiectul introducerii obligativităţii examenelor orale la Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi s-a născut în urmă cu mai bine de şase luni, abia spre sfârşitul anului trecut a început să facă valuri. Cele două părţi implicate în conflict, pe de o parte studenţii de la Ligă, iar pe de altă parte Senatul Universităţii, au început o luptă surdă, care se va termina cel mai probabil cu o victorie a profesorilor. În prima săptămână a anului, cei de la Liga Studenţilor, au postat, pe site-ul propriu, un sondaj de opinie cu ajutorul căruia intenţionau să afle opinia studenţilor în legătură cu intenţia Senatului de a introduce examenele orale obligatorii. Marea majoritate a celor care au intrat pe site au fost, aşa cum era de aşteptat, împotriva propunerii Senatului.

Studenţii se tem de răzbunări subiective

"Marea noastră problemă este aceea că examenele orale nu pot fi contestate în acest moment, potrivit regulamentelor interioare. În plus, mai avem un argument împotriva introducerii obligativităţii examenelor orale şi anume acela că mulţi profesori nu dau dovadă de obiectivitate. Ştiţi cum se spune, «iartă, dar nu uită» şi de multe ori plătesc nişte poliţe unor studenţi mai «curajoşi»", spune preşedintele Ligii Studenţilor, Dorin Coteţ. Mai mult, acesta afirmă că, de la Rectorat, a fost transmisă o adresă prin care decanii sunt sfătuiţi să apeleze la probele orale. În plus, la unele specializări, cum ar fi ingineria electrică sau literele, studenţii sunt deja examinaţi şi oral.

Conducerea nu poate să le interzică

Conducerea Universităţii Dunărea de Jos se delimitează de această problemă şi spune că nu a trimis niciun fel de adresă. "Nu există niciun fel de hotărâre a Senatului sau a conducerii universităţii în această problemă. Pot să spun că examenele orale sunt legale, morale şi se practică din cele mai vechi timpuri. Dacă mă întrebaţi pe mine, eu o să le recomand profesorilor să respecte regulamentele şi să apeleze la aceste examene. Nu putem să le interzicem, ar fi o ruşine. Cei de la «Babeş Bolyai» se pregătesc să-i acorde titlul de Doctor Honoris Causa Herthei Muller,  iar noi ne luptăm cu examenele orale", spune rectorul Viorel Mânzu. Acesta spune că divergenţele s-ar putea încheia după ce vor apărea regulile de contestare şi pentru examinările orale.

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente