S-a deschis sezonul la vânătoarea de bolnavi închipuiţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noile reglementări legislative prin care vor fi controlaţi la domiciliu toţi cei cărora li eliberează concedii medicale amintesc de vremea totalitarismului

Conform noilor norme metodologice de aplicare a ordinului privind acordarea concediilor medicale bolnavii care nu se pot prezenta la locurile de muncă din motive medicale vor fi căutaţi acasă de Poliţie şi de angajaţi ai CJAS

Citeşte şi:

Nebunii Sănătăţii au pus ospiciul lângă şcoală!

Spitalul Judeţean Galaţi se află în moarte clinică: nu mai are niciun ban şi conturile sunt blocate

Spitalul din Iveşti va fi închis în urma negocierilor cu FMI

GALERIE FOTO/Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi a fost transformat în pensiune pentru maidanezi

Începând cu data de 12 mai, la nivel naţional, a intrat în vigoare modificarea şi completarea normelor de aplicare a prevederilor privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate.


Pe scurt, bolnavii aflaţi înconcediu medical, se pot trezi la uşă cu Poliţia şi salariaţi ai Casei de Asigurări de Sănătate, însărcinaţi să verifice dacă sunt într-adevăr bolnavi.

Medicii „prinşi" că au eliberat certificate de concediu medical unor persoane sănătoase, vor plăti amenzi usturătoare.
Supraîncărcare pentru poliţişti


Aceste schimbări îi vor afecta, nu doar pe bolnavi, ci şi pe medicii de familie şi poliţiştii desemnaţi să efectueze controalele la domiciliu. Astfel, pe lângă un salariat al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS), din comisia care vine în control acasă la pacient, va face parte şi un poliţist.

Dezastrul din medicină: Vii cu o boală şi te mai alegi cu una din spital


„Am primit din partea Ministerului noua lege şi urmează ca, începând de săptămâna viitoare, să vedem care serviciu din cadrul IPJ se va ocupa şi de această sarcină", declară comisar şef Florin Olaru, şef serviciu Resurse Umane, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi.


Având în vedere că, numai în perioada ianuarie-aprilie 2010, au fost eliberate în Galaţi 16.674 de concedii medicale, iar la această dată în poliţia gălăţeană sunt angajaţi puţin peste 1.000 de oameni, la un calcul simplu ar rezulta că, dacă ordinul s-ar fi aplicat de la începutul anului, fiecare poliţist din cadrul IPJ, indiferent de grad şi funcţie, ar fi rebuit să efectueze minim 16 controale.

Iată vinovaţii pentru infecţiile intraspitaliceşti: China, Pakistanul şi vizitatorii


Aberante sunt şi intervalele orare în care se pot face controalele: 8.00-11.00; 12.00-17.00 şi 18.00-20.00. Bolnavul în concediu medical se poate duce la farmacie sau la control după un program foarte strict.


Medicii, arşi la buzunare


Medicii prinşi că vor de concedii medicale fără nicio acoperire vor fi pasibili de amenzi usturătoare, afirmă şeful CJAS Galaţi.
„Deja au început controalele. Amenda prevăzută pentru medici este între 5.000 şi 10.000 de lei", a spus farm Olipia Buzia


Primul „cartonaş roşu"


La nivelul judeţului Galaţi au şi început aceste controale, primul om prins în off-side fiind un bugetar, angajat al Direcţiei Judeţene pentru Sport.


Traian Boteanu a vrut iniţial să primească un concediu de odihnă, însă cum şefii nu i-au acceptat cererea, pe motiv că avea foarte mult de lucru în perioada respectivă, a doua zi s-a îmbolnăvit subit de gastrită şi duodenită.


„Angajatorul a dispus efectuarea unui control în acest caz, existând suspiciunea că respectivul diagnostic ar fi fals. Medicul care a eliberat concediul medical a primit o amendă de 5.000 de lei, iar angajatul nu va mai primi indemnizaţia", a declarat farmacist Olimpia Buzia, directorul C.J. A.S Galaţi.


Cu adeverinţa eliberată de medicul de familie, bolnavul merge la specialist, care eliberează certificatul şi solicită pacientului să semneze o declaraţie pe propria răspundere.

„Ne caută acasă ca pe nişte infractori, dar când să mai stăm la cozi? Am piciorul în ghips şi în cârje mă duc la medicul de familie, apoi să revin la specialist", a spus Alexandru Vârlan, care aştepta în faţa cabinetului Ortopedie din Policlinică.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea