Revista presei-Trei case ANL pentru evacuaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Revista presei locale

Ziarele locale de astăzi scriu despre tunuri imobiliare, taxe dar şi despre decizii ale aleşilor locali

Viaţa Liberă-Trei case ANL pentru evacuaţi

Aleşi locali au decis să repartizeze cele trei apartamente ANL, eliberate de către tinerii chiriaşi, familiilor evacuate din imobilele retrocedate. Este vorba despre trei garsoniere, două situate în Cartierul ANL de la Gara CFR şi unul în Dimitrie Cantemir, predate de către titularii contractelor de închiriere.

Viaţa Liberă-Casa dascălilor, un mare tun imobiliar?

Fosta Casă a Învăţătorilor, actuala Casă a Corpului Didactic Galaţi, are un statut juridic incert. O asociaţie a intabulat pe numele ei terenul pe care e situat imobilul.Ca urmare, îşi revendică şi drepturile de proprietate asupra imobilului.

Monitorul-Cei care au tranzacţionat construcţii noi în 2005-2009 pot deduce TVA-ul pentru cheltuieli

Persoanele fizice care au făcut tranzacţii cu terenuri construibile şi construcţii noi între 2005 şi 2009 îşi pot deduce TVA-ul aferent cheltuielilor, în primul decont depus după înregistrare sau într-un decont ulterior, chiar dacă nu au fost înregistrate ca plătitori de TVA la începerea construcţiei.

Imparţial-160 de ani de Jandarmerie

Jandarmii gălăţeni, la zi de sărbătoare. La peste un secol şi jumătate de la înfiinţarea instituţiei, jandarmii au intrat în competiţii sportive cu colegii din MAI.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie