PSD Galaţi - cel mai câştigat partid la finalul „transferurilor” permise de ordonanţa lui Dragnea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Stan era certat cu cei din PNL încă din 2012. Foto: Paul Găvănescu

Singurul ales important din PSD care a plecat la alt partid în cele 45 de zile permise de ordonanţa 55/2014 este viceprimarul municipiului Tecuci, Mitică Hulea, care a trecut la PNL

Cea mai mare pierdere a liberalilor gălăţeni este cea a primarului Marius Stan, care a trecut în barca UNPR. Fostul preşedinte al Clubului Oţelul Galaţi nu va sta foarte mult la UNPR, ţinta lui fiind să preia conducerea organizaţiei municipale a PSD Galaţi. Dovada cea mai clară este aceea că oraşul a fost împânzit de afişe electorale în care Marius Stan apare alături de candidatul USD, Victor Ponta. Liberalii au mai pierdut doi consilieri judeţeni, unul declarându-se independent, celălat trecând la partidul fondat de Tăriceanu, un consilier local din CL Galaţi şi în jur de 10 consilieri locali în mediul rural.

PDL-ul a pierdut în schimb doi primari, unul dintre ei fiind al oraşului Târgu Bujor, Laurenţiu Viorel Gâdei, care s-a „lăsat” pus pe afişele USD alături de candidatul Victor Ponta. Cu toate acestea, Laurenţiu Gâdei nu a vrut să spună clar şi răspicat dacă s-a înscris în PSD sau a rămas independent. Al doilea primar pierdut de PDL este cel al localităţii Tuluceşti, Petrică Bratu, care a spus ca a trecut la PSD „în interesul comunităţii”. PDL a pierdut şi un consilier local la Galaţi - pe Alin Mihai - care s-a declarat independent.

PP-DD Galaţi a pierdut singurul primar pe care îl avea în judeţul Galaţi. Edilul din Pechea, Nicolae Marin, a plecat la PSD la pachet cu toţi cei nouă consilieri locali pe care partidul îi avea în acea localitate. PP-DD a pierdut şaseconsilieri judeţeni, dintre care unul era vicepreşedintele forului judeţean – Marian Vicleanu. Toţi şase au trecut la UNPR şi vor vota acum cot la cot cu reprezentanţii USD, conduşi de doctorul Nicolae Bacalbaşa.

Şi PRM Galaţi a pierdut un primar. Potrivit unor surse neoficiale, Cezar Maftei, edilul din Bălăşeşti, ar fi trecut la PSD. Informaţia nu a fost însă confirmată de apropiaţii edilului.

În fine, Partidul Conservator a pierdut şi el consilier judeţean. Cristian Neicu a ales zilele trecute să treacă la PNL.

Singura modificare importantă produsă de OUG 55/2014 în structura PSD este la Tecuci. Viceprimarul social-democrat Mitică Hulea a trecut oficial în tabăra primarului Daniel Ţuchel, acesta semnând o adeziune la PNL.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii, Petrica Paţilea, de la expirarea termenului de 45 de zile, secretarii consiliilor locale şi judeţene au obligaţia ca în termen de 10 zile să anunţe dacă opţiunile politice ale aleşilor s-au schimbat. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”