Primăria municipiului Galaţi se alătură campaniei mondiale "Ora Pământului"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sâmbătă, pe 29 martie 2014, între orele 20.30 şi 21.30, municipalitatea stinge lumina pe faleza Superioară a Dunării, pe segmentul cuprins între străzile Prelungirea Traian şi Prelungirea Coşbuc. Totodată, se va stinge lumina şi în parcurile de la Elice şi Viva.

”Prin acest gest simbolic, ne solidarizăm şi noi cu milioane de locuitori ai planetei, care înţeleg că resursele naturale ale Pământului sunt limitate şi avem datoria faţă de urmaşii noştri să le lăsăm o lume mai curată, mai puţin poluată şi cu suficiente resurse pentru a merge mai departe. Îi îndemn pe toţi oamenii din Galaţi, dar şi instituţiile publice şi agenţii economici din oraş, cărora le pasă de viitorul planetei pe care trăim, să se alăture şi ei acestei iniţiative lăudabile şi să deconecteze de la reţeaua de energie electrică orice consumator de care nu au nevoie, timp de o oră. Un gest mic şi simbolic pentru fiecare dintre noi poate însemna o economie de energie uriaşă pentru Pământ”, a declarat primarul Marius Stan.

Mai multe pentru tine:
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cictrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate