Planul de concediere în masă a angajaţilor Calorgal Galaţi, contra salarii compensatorii, la mâna Guvernului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania de distribuire a apei calde şi căldurii în sistemul centralizat ar urma să dea afară peste 300 din cei 480 de angajaţi, iar autorităţile locale speră să obţină pentru cei concediaţi salarii compensatorii plătite de la bugetul statului.

Soarta angajaţilor Calorgal SA Galaţi - compania publică de administrează sistemul de distribuire centralizată a api calde şi căldurii - a ajuns la mâna Guvernul.

În perioada următoare, Executivul va trebui să decidă dacă le acordă celor peste 300 de salariaţi care urmează să fie daţi afară (70 la sută dintre angajaţii Calorgal) venituri în completare, ca efect al Ordonanţei de Urgenţă nr. 36/2013, care prevede o serie de măsuri de protecţie socială în cazul celor afectaţi de concedieri colective.

Mai exact, în amintita ordonanţă se arată că persoanele concediate colectiv ar putea să beneficizeze de o serie de drepturi, respectiv: „a) indemnizaţie de somaj, stabilită potrivit reglementărilor legale în vigoare; b) venit lunar de completare; c) plăţi compensatorii acordate de către operatorii economici din bugetele de venituri şi cheltuieli, în conformitate cu prevederile contractelor colective sau individuale de muncă aplicabile, respectiv încheiate la nivelul fiecărui operator economic".

Proiectul de hotărâre de Guvern care-şi propune să rezolve situaţia angajaţilor Calorgal a fost iniţiat de prefectul Galaţiului, Dorin Otrocol, împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean, Costel Fotea. Propunerea de act normativ are la bază hotărârea Consiliului Local, adoptată acum câteva zile, prin care s-a aprobat planul de disponibilizări la Calorgal.

Potrivit amintitului plan, circa două treimi dintre salariaţii societăţii Calorgal vor fi daţi afară până la 30 noiembrie 2018, fiind stabilite trei etape de concedieri colective. Societatea trebuie să ajungă, în următoarele cinci luni, de la 480 de salariaţi, la doar 177.

Dacă planul va fi aplicat, prima etapă de disponibilizări ar trebuie să se concretizeze la 1 iulie, ceea ce înseamnă că aproximativ 100 de angajaţi ai Calorgal ar trebui să primească deja preavizul de concediere. Deocamdată, însă, acest lucru nu s-a întâmplat, fiind aşteptată decizia Guvernului cu privire la eventualele salarii compensatorii. Potrivit procedurilor obişnuite, punerea în practică a unei eventuale ordonanţe, ar dura cel puţin 30 de zile.

Vă reamintim că societatea Calorgal trece prin dificultăţi financiare majore, după ce la sistemul centralizat au mai rămas doar 20% dintre locuinţele din Galaţi. Angajaţii societăţii au protestat de mai multe ori în acest an din cauza întârzierii salariilor.

Sistemul centralizat este pe cale să fie desfiinţat la Galaţi după ce Primăria a anunţat că în această vară va finaliza trecerea producţiei de agent termic pe seama proprietarilor de apartamente, care primesc o subvenţie individuală de 3.000 de lei pentru a-şi cumpăra centrale termice, electrice sau panouri radiante. 

De asemenea, circa 5.000 de apartamente vor fi deservite de centrale termice de cvartal, în vreme ce aproximativ 3.000 de locuinţe vor rămâne fără nicio sursă de încălzire deoarece aparţin unor persoane rău-platnice, care au datorii uriaşe, de peste 30.000 de lei pe fiecare apartament, dar nu au nicio intenţie de a plăti.

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă